învinețit¹ sn [At: DA ms / V: ~vânătățit, ~vânăț~ / Pl: (rar) ~uri / E: învineți] 1-5 Învinețire (1-5). 6 (Fig; rar) Umbră.

învinețit², ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 311/ V: ~vânătățit, ~vânăț~ / Pl: ~iți, ~e / E: învineți] 1 Colorat în vânăt. 2 Căruia i s-au produs vânătăi prin lovire. 3 (Pex) Snopit în bătaie. 4 Care a devenit vânăt de frig, durere, mânie etc.

ÎNVINEȚÍT, -Ă, învinețiți, -te, adj. Care a devenit vînăt; p. ext. care și-a pierdut strălucirea, care a pălit, care s-a ofilit. Pe cer încă mai străluceau cîteva stele învinețite, din puzderia de peste noapte. PREDA, Î. 130. Gemea mușcat de vînturi un stuf de liliac. Plăpîndele lui ramuri abia înmugurite... Nainte de-ași da rodul mureau învinețite. MACEDONSKI, O. I 114. Acele buze... amuțeau învinețite. NEGRUZZI, S. I 311.

ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A acoperi cu vânătăi prin lovire. – În + vânăt.

învineți [At: CORESI, EV. 158/36 / V: (nob) ~vânătăți, ~vânăți, (rar; cscj) ~vânăta, ~ța / Pzi: ~țesc / E: în- + vânăt] 1-2 vtr A (se) face vânăt Si: (reg) a (se) învineteți (1-2). 3 vt A face cuiva vânătăi Si: (reg) a învineteți (3). 4 vt (Pex) A snopi în bătaie Si: (reg) a învineteți (4). 5 vi A se face vânăt la față de frig, de durere etc. Si: (reg) a se învineteți (5).

ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. Refl. și intranz. A deveni, a se face vânăt (de frig, de mânie etc.) ♦ Tranz. A face cuiva vânătăi, lovindu-l. – În + vânăt.

ÎNVINEȚÍ, învinețesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni, a se face vînăt la față sau la corp, ca efect al circulației anormale a sîngelui (provocată de frig, de lovituri, de mînie, de boală). M-am învinețit și era gata să-l lovesc. CAMIL PETRESCU, U. N. 116. Copilul... începu să zbiere la sînul femeii... învinețindu-se instantaneu. C. PETRESCU, C. V. 31. De multe ori găinele mor cu droaea; numai ce vezi că li se învinețesc bărbiele și creasta. ȘEZ. III 203. ◊ Intranz. Le-a spus că acuma e prea tîrziu, că femeia a început să învinețească. REBREANU, I. 56. ♦ Tranz. A acoperi (pe cineva) cu vînătăi, bătîndu-l. Baba luă pe fată la trei parale și-o bătu, și-o bătu, pînă toată o învineți. RETEGANUL, P. I 52. 2. Tranz. Fig. A umple de ură, de mînie; a învenina. Nicolaie Dragoș, alături, strîngînd o furcă de fier în mînă, mormăi cu o ură care-i învinețea vorbele. REBREANU, R. II 248.

A ÎNVINEȚÍ ~ésc 1. intranz. v. A SE ÎNVINEȚI. 2. tranz. A face să se învinețească. /în + vânăt

A SE ÎNVINEȚÍ mă ~ésc intranz. A căpăta culoare vânătă; a deveni vânăt. /în + vânăt

învinețì v. a (se) face vânăt.

învinețésc v. tr. (d. vînăt). Fac vînăt. V. refl. Mă fac vînăt: corpu se învinețise de loviturĭ.

învinețít adj. m., pl. învinețíți; f. sg. învinețítă, pl. învinețíte

învinețí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 să învinețeáscă

învinețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învinețésc, imperf. 3 sg. învinețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. învinețeáscă

ÎNVINEȚÍT adj. 1. vânăt, (înv. și reg.) vinețit, (reg.) vâlced. (Are obrazul ~.) 2. v. livid.

ÎNVINEȚIT adj. 1. vînăt, (înv. și reg.) vinețit, (reg.) vîlced. (Are obrazul ~.) 2. livid, verde, vînăt. (~ la față de mînie.)

ÎNVINEȚÍ vb. 1. (reg.) a murseca, a vâlcezi. (L-a ~ în bătaie.) 2. a se albăstri. (S-a ~ la față.)

ÎNVINEȚI vb. 1. (reg.) a murseca, a vîlcezi. (L-a ~ în bătaie.) 2. a se albăstri. (S-a ~ la față.)

a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.