înverzit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înverzi] 1-6 Înverzire (1-6).

înverzit², ~ă a [At: BĂRAC, A. 11 / Pl: ~iți, ~e / E: înverzi] 1 Colorat în verde. 2-3 (Pătat sau) murdărit cu verde. 4 (D. copaci) Care a devenit verde. 5 (D. locuri, câmpuri etc.) Acoperit cu verdeață. 6 (Fig; d oameni) Devenit palid de frică, furie, mânie etc.

ÎNVERZÍT, -Ă, înverziți, -te, adj. (Despre copaci, frunze, iarbă etc.) Devenit verde; (despre un loc, un cîmp etc.) acoperit cu verdeață. Asculta-vom de pe rîpele înverzite ale lacului celor patru cantoane voiosul și semețul cîntic al plăieșului elvețian. ODOBESCU, S. III 80. Cetatea... rămase singură pe culmea înverzită. NEGRUZZI, S. I 175. Dă, bade, tot prin grădină, Că nu-i găsi neam de tină, Ci tot iarbă înverzită, Pentru tine încolțită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 406.

înverzi [At: BARAC, ap. GCR II, 173/40/ Pzi: ~zesc / E: în- + verde] 1 vt A colora în verde. 2-3 vt (A păta sau) a murdări cu verde. 4-5 vir (A deveni sau) a se face verde. 6 viu (D. arbori) A înfrunzi. 7 viu (D. natură) A se acoperi cu verdeață. 8 vr (Fig; d. oameni) A deveni foarte palid de frică, de furie sau mânie. 9 vt (Îe) A i se ~ cuiva ochii A simți o durere intensă. 10 vt (Îae) A-i fi foarte dor de cineva.

ÎNVERZÍ, înverzesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre arbori) A înfrunzi; (despre natură sau locuri din natură) a se acoperi cu verdeață, cu frunze și iarbă; (rar, despre frunze, muguri) a deveni verde. Mugurul liliacului se despică și-nverzește. ODOBESCU, S. III 77. Lunca rîde și-nverzește. ALECSANDRI, P. I 235. ◊ Refl. Foile galbene ale aleelor de arbori și ale straturilor se-nverziră ca smarandul. EMINESCU, N. 28. ◊ Tranz. Munții vechi întinerea Și cu mușchi s-acoperea Și copacii-și înverzea. ALECSANDRI, P. I 94. Hei dragoste, dragoste, Tu uști mîndra pajiște; Tu mi-o uști, tu mi-o-nverzești Și iar lumea-nveselești. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. 2. Intranz. și refl. Fig. A deveni palid (din cauza mîniei). Începuse să se înverzească de mînie și necaz. DUMITRIU, N. 92. Ghiță își răsfrînse buzele și făcu bot. Înverzi de mînie. SADOVEANU, M. C. 132. 3. Tranz. A păta, a murdări cu verde. Și-a înverzit rochia stînd pe iarbă.

A ÎNVERZÍ ~ésc 1. intranz. 1) A SE ÎNVERZI. 2) (despre plante și locuri cu vegetație) A se acoperi cu verdeață. 3) (despre apă și unele alimente) A începe a se strica, căpătând o culoare verde. 2. tranz. A face să se înverzească. /în + verde

A SE ÎNVERZÍ mă ~ésc intranz. A căpăta culoare verde; a deveni verde. /în + verde

înverzí v. a se face verde, a se îmbrăca în verde, a crește iarba. [Lat. VIRIDESCERE].

înverzésc v. intr. (d. verde, ca lat. vĭridéscere, d. viridis, verde; it. inverdire, fr. verdir; sp. pg. enverdecer). Devin verde: pădurea a’nverzit, haĭna a înverzit de vechime. V. tr. Fac verde: văpseaŭa asta înverzește pelea. V. refl. Devin verde: apa s’a înverzit, el s’a înverzit de cĭudă.

înverzít adj. m., pl. înverzíți; f. sg. înverzítă, pl. înverzíte

înverzí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 să înverzeáscă

înverzí vb., ind. prez. 3 sg. înverzéște, 3 pl. înverzésc, imperf. 3 sg. înverzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. înverzeáscă

ÎNVERZÍT adj. înfrunzit. (Copaci ~ți.)

ÎNVERZIT adj. înfrunzit. (Copaci ~.)

ÎNVERZÍ vb. a înfrunzi. (Copacii au ~.)

ÎNVERZI vb. a înfrunzi. (Copacii au ~.)

A înverzi ≠ a se usca