întâi, ~a [At: COD. VOR. 38/2-3 / V: (Mol) ~tăi, ~ași, ~âniu, (Trs) ~tii / E: ml *antaneus, -a] 1-2 no, a (Cel) care se află în fruntea unei serii, în ceea ce privește spațiul, timpul, calitatea Cf anterior, dintâi, inițial, începător, prim. 3-4 no (Îljv) ~a vreme (sau oară, dată) (Care are loc) anterior. 5 no (Înv; îe) A fi ~ul la jocul de cărți A fi în mână. 6 no (Înv; îs) Zi ~lea Prima zi a lunii. 7 sm (Îs) ~ul născut Cel mai mare dintre fii. 8 a (Rel; Îs) ~a venire sau ~ul venit Prima venire a Mântuitorului. 9 sm (Îs) -ul venit Cel care ajunge primul undeva fără a fi așteptat sau dorit. 10-11 no, a (Cel) care se află înaintea altora în privința rangului, a calităților etc. Si: superior. 12-13 no, a Cel mai de sus într-o ierarhie. 14-15 no, a Suprem. 16-17 no, a Celebru. 18 sm Cel mai bătrân. 19 av La început. 20 av Mai demult. 21 av (Îlav) Dintru ~ De la început. 22 av (Îal) Înainte de toate. 23 av (Îlav) ~ și ~ sau mai ~ și mai ~ În primul rând. 24 av Pentru prima dată. 25 av (Îlav) Mai ~ de Mai înainte de. 26 no (Îlav) (Pentru) ~a dată (sau oară) Pentru prima dată. 27 no (Înv; îs) Cel, cea ~ Dintâi.

ÎNTÂI¹ adv. La început; în primul rând; înainte de toate; dintâi. ◊ Mai ~, mai ~ de toate, ~ și-ntâi sau mai ~ și ~ înainte de toate. (Pentru) întâia dată (pentru) prima oară (sau dată). /<lat. antaneus

ÎNTẮI¹ adv. v. întîi¹.

ÎNTÎ́I¹ adv. (În opoziție cu apoi, pe urmă) 1. La început. Gîngu rîse întîi cu teamă. Întinse mîna fricos, bănuind o glumă răutăcioasă. C. PETRESCU, S. 39. A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. TOPÎRCEANU, B. 45. Armăsarul... se scutură și se făcu ca întîi. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Întărit prin «mai» sau prin repetare) S-a luminat de ziuă. Mai întîi se înroșește creasta munților, apoi cuprinde pădurea și o parte din cer, ca spre final să se ridice și soarele. DAVIDOGLU, M. 89. ♦ (Precedat de «mai») Mai de mult. Să fim dragi ca mai întîi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 162. 2. (Atestat și în forma întăi) Mai înainte; (uneori precedat de «mai») înainte de toate, înainte de orice, în primul rînd, în primul loc. Să meargă mai întîi la grajduri. ISPIRESCU, L. 20. Cînd vom ajunge acasă, întăi am să spun bărbatu-meu că... CREANGĂ, P. 176. Mă întrebi atîte lucruri deodată, încît nu știu la care să răspund mai întăi. NEGRUZZI, S. I 63. ◊ Loc. adv. Întîi și-ntîi sau mai întîi și mai întîi = înainte de toate, în primul rînd. Întăi și-ntăi face lăutoare. CREANGĂ, P. 289. ♦ (Pentru) prima oară. De cînd mărul înflorise întîi, atrăsese luarea-aminte a rumînului. VISSARION, B. 10. – Variantă: întăi adv.

întâiu a. 1. care precede pe ceilalți sub raportul timpului, locului, ordinii: întâia zi a lunei; 2. cel mai bun în felul său: Rafael e întâiul dintre pictori. [Lat. *ANTANEUS, din ANTE, înainte].

întắĭ ș. a., V. întîĭ.

întî́ĭ (vest) și întắĭ (est), -ĭe, num. ordinal (lat. *antáneus, d. ante, înainte. V. ainte). Prim, care e în aintea tuturor în timp, loc, ordine saŭ valoare: ziŭa ’ntîĭa, banca ’ntîĭa, regimentu ’ntîĭ saŭ întîĭa zi, întîĭa bancă, întîĭu regiment. Zi întîĭ (îld. întîĭe, ceĭa ce nu se zice), ziŭa ’ntîĭa a luniĭ: azĭ avem zi întîĭ, sîntem la întîĭ (îld. zi întîĭ) a luniĭ. Se zice: clasa’ntîĭa. – Întîĭa dată și (maĭ urît) întîĭașĭ dată, întîĭa oară, prima oară. – Cel (cea, ceĭ, cele) dintîĭ (de întîĭ), întîĭu, primu (maĭ ales în rang orĭ valoare). acest elev e cel dintîĭ (saŭ întîĭu) din clasa luĭ, huĭetu a ajuns pînă la cele dintîĭ (saŭ întîĭele) santinele. Adv. întîĭ, maĭ întîĭ, (fam.) maĭ întîĭ și’ntîĭ și dintru’ntîĭ (Mold. dintro’ntăĭ), la început, în ainte de toate: întîĭ cugetă, și pe urmă fă. Întîĭa oară: cînd am strigat întîĭ n’aĭ auzit. Dintru’ntîĭ maĭ înseamnă și „de la început, din capu loculuĭ”: eŭ am observat dintru’ntîĭ că drumu e răŭ.

!întấi¹ adv.

întâi adv.

întîi

întâiu, -tâi (trenul întâiu, clasa întâi), -tâia f. a. (întâia dată).

ÎNTÂI adj. v. prim.

Întâi ≠ ultim

ÎNTÎI adj. dintîi, prim. (Lucrul ~ pe care vrem să-l discutăm.)

întîi num. – 1. Primul, care ocupă primul loc. – 2. (Adj.) Primul, cel mai important, primordial. – 3. (Adv.) În primul rînd. – 4. (Adv.) La început. – Var. înv. întîniu. – Mr. ntińu. Origine obscură. Prima parte a cuvîntului pare a fi lat. ante. În general se admite un etimon de tipul *antaneus, metateză de la anteanus, și propeanus (Mussafia, Vokalismus, 141; Densusianu, Rom., XXX, 113; Pușcariu, Dacor., IV, 1570; Candrea-Dens., 885; Graur, BL, V, 67; Rosetti, I, 168); însă compunerea lat. pare incertă, cf. REW 493. Este mai curînd vorba de un der. vulgar de la antevenire, înlocuit de anteveniens, de tipul *antevenium › întîniu, ca în textele din sec. XVI și astăzi în Banat. Der. de la ante iniens (Skok, Rom., L, 517) pare mai puțin probabilă. Întîi se folosește invariabil ca adv.; ca pron. și adj., se folosesc formele art. întîiul, f. întîia; în aceste cazuri, forma fără art., citată de DAR (clasa întîi) este greșită și se datorează unei confuzii cu adv. Der. dintîi, adv. (de dinainte, mai întîi); cel dintîi, num. (primul); întîiași, adj. (prima), rar, se folosește numai în comp. cu dată, format pe baza lui aceeași; întîietate, s. f. (prioritate, anterioritate, precedență); întîietor, adj. (înv., precedent, preeminent).

întâia adv. (înv.) mai înainte.

întấi, întấia adv., adj. 1. Adv. La început. 2. Adj. (Precedă subst., uneori art.) Care se află în fruntea unei serii; prim. ♦ Compuse: Întâi-născut = cel mai mare dintre frați. ◊ Întâia-venire = venirea lui Hristos pentru prima dată pe pământ. ◊ Întâi-stătător = a) preot învestit de autoritatea bisericească să conducă un grup de preoți organizați în centre parohiale sau cercuri pastorale, care se întâlnesc periodic în fiecare parohie; b) primul dintre arhiereii care alcătuiesc sinodul Bis. ortodoxe (primus inter pares „primul între egali”). Întâi-stătătorul Bis. Ortodoxe Române este patriarhul. – Din lat. antaneus (< ante „înainte”).

DECEMBRIE, 1 Decembrie 1918, ziua națională a României. Reprezintă momentul desăvârșirii statului național unitar român, prin unirea Transilvaniei cu România (Alba Iulia, 18 nov./1 dec. 1918). Ziua de 1 Decembrie a fost declarată, în 1990, de către Parlament sărbătoarea națională a României.

MIHAI I (n. 1921, Sinaia), rege al României (1927-1930, sub regență și 1940-1947). Stabilit în Elveția. Fiul lui Carol II și al reginei Elena, principesă de Grecia. Căsătorit (iun. 1948) cu Anna de Bourbon-Parma, prințesă de Danemarca, cu care are cinci copii: Margareta, Elena, Irina, Sofia și Maria. La începutul celei de-a doua domnii, deși marginalizat de către „conducătorii statului”, M. a sprijinit campania militară din Est pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de Nord ocupate de sovietici. În anii 1943-1944, în condițiile previzibilei victorii a Aliaților săi, împreună cu liderii politici ai principalelor partide democrate, unele cercuri din armată etc. întreprind demersuri politico-diplomatice, pe plan intern și extern, pentru ieșirea din război, ruperea alianței cu Germania și alăturarea României Națiunilor Unite. În fața deteriorării rapide a situației de pe front, mareșalul Ion Antonescu refuzând ieșirea imediată din Axă și încheierea armistițiului fără avertizarea lui Hitler, are loc lovitura de stat (23 aug. 1944), prin care M., potrivit atribuțiilor sale constituționale, dispune arestarea lui Ion și Mihai Antonescu, numirea unui nou prim-ministru în persoana generalului Constantin Sănătescu, iar, apoi, printr-o proclamație, se adresează națiunii române, care este anunțată de ruperea relațiilor diplomatice ci Germania și încheierea armistițiului cu Națiunile Unite. Lovitura de stat de la 23 aug. 1944 a precipitat prăbușirea Reichului, mutarea frontului cu 500 km spre vest și implicit scurtarea războiului cu cel puțin șase luni. Ca o recunoaștere a acestui fapt, M. a fost decorat de sovietici cu ordinul „Victoria” (iul. 1945) și de americani cu cea mai mai înaltă distincție de război a S.U.A., Legiunea Meritului, în cadrul de cavaler (mai 1947). La cererea expresă a lui Vîșinski și sub presiunea militară sovietică, M. este nevoit să accepte numirea dr. Petru Groza ca prim-ministru, care formează un nou guvern (6 mart. 1945) a cărui activitate se caracterizează printr-un șir de măsuri antidemocratice. În aceste condiții, M. a încercat să înlăture guvernul Groza, cerându-i (20 aug.) să demisioneze, iar în urma refuzului acestuia, a hotărât să nu mai semneze decretele-legi, urmărind să facă inoperantă activitatea guvernului („greva regală”). Demersul Regelui Mihai (aug.-dec. 1945) s-a constituit în ultima încercare de revenire la un regim parlamentar, cu guvern și opoziție, pe temeiul Constituției din 1923, teoretic în că în vigoare în 1945. Sub amenințarea declanșării unui război civil, M. a fost silit de comuniști să abdice (30 dec. 1947) în numele său și al urmașilor săi și să părăsească țara (ian. 1948), fapt care a marcat suprimarea totală a vieții constituționale în România. A reveni, împreună cu familia regală, pentru prima dată, într-o scurtă vizită în România, cu prilejul Sărbătorilor de Paști (1992); cu ocazia vizitei din 1997, i s-a redat cetățenia română, retrasă în 1948, de către autoritățile comuniste. În cadrul unor misiuni diplomatice, M. a efectuat o serie de turnee în țările europene cu regim monarhic, pentru a susține cauza României de a fi inclusă în NATO.

PRIMUS IN ORBE DEOS FECIT TIMOR (lat.) teama a creat mai întâi zeii pe lume – Statius, „Tebaida”, III, 661. Oamenii au zeificat la început forțele oarbe ale naturii care îi înfricoșau.

a fi piua-ntâi expr. (în limbajul copiilor) a-și exprima dorința de a face primul o activitate pe care doresc să o desfășoare mai mulți participanți.

piua-ntâi! interj. (în jocurile de copii) primul la joc!

prima-ntâi expr. 1. (intl. – cu valoare de s. f.) câștigul realizat de un escroc. 2. (intl. – cu valoare de adj.) excelent, minunat.