înnora [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: ~oura / S și: înora / Pzi: 3 ~rează; (pop) ~oură / E: în- + nor] 1-2 vir A se ivi mulți nori pe cer. 3-4 vir (Pop; d. soare) A se întuneca din cauza norilor. 5-6 vtr (Fig) A (se) întrista.

ÎNNORÁ, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnourá, nourá vb. I.

A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].

ÎNNOURÁ vb. I v. înnora.

NOURÁ vb. I v. înnora.

NOURÁ vb. I. v. înnora.

nourà v. a înnora: săgețile ușoare nourează mândrul soare AL.

înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.

nouréz (mă) v. refl. Est. Rar. Mă înourez.

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

înnorá vb., ind. prez. 3 sg. înnoreáză

înnora

înnorez.

ÎNNORÁ vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

ÎNNORÁ vb. v. întrista, mâhni, posomorî.

ÎNNORA vb. a se închide, a se înnegura, a se întuneca, a se mohorî, a se posomorî. (Cerul s-a ~.)

înnora vb v. ÎNTRISTA. MÎHNI. POSOMORÎ.

A (se) înnora ≠ a (se) însenina

A se înnora ≠ a se însenina, a se înveseli, a se învioșa, a se lumina