înnoptare sf [At: DA ms / S și: îno~ / Pl: ~tări / E: înnopta] 1 Cădere a nopții Si: înnoptat¹ (1). 2 Rămânere a cuiva peste noapte undeva Si: înnoptat¹ (2). 3 (Reg) Cufundare.

ÎNNOPTÁRE s. f. Faptul de a (se) înnopta; căderea nopții. Cine se dezmiardă-n largul înstelatei înnoptări? EFTIMIU, Î. 126. Prind taina cea sfînt-a cîntării Și, singur, pe vremea-nnoptării M-opresc pe-o colină și cînt. COȘBUC, P. II 88.

ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptate (sau înnoptat) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

înnopta [At: PRAV. 105 / S și: îno~ / Pzi: ~tez; 3 ~tează, (Trs; rar) ~oaptă / E: în- + noapte] 1-2 vir A (se) face noapte. 3 vr (Rar) A începe să se întunece. 4 vi A petrece noaptea undeva. 5-6 vtr (Reg) A (se) cufunda.

ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. ◊ Loc. adv. Pe înnoptat (sau înnoptate) = la căderea nopții. 2. Intranz. A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva. – În + noapte.

ÎNNOPTÁ, înnoptez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. A se face noapte, a se întuneca. Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. COȘBUC, P. I 48. Și merge el și merge, pînă ce înnoptează bine. CREANGĂ, P. 198. Îndată ce-nnopta, Amîndoi i s-arăta Și-i zicea: măria-ta! Cu paharul îndesește, Dar cu birul mai rărește. NEGRUZZI, S. I 188. ◊ Fig. (Personal) Cu puterea, cu scandalul, cînd cei mari se îngrădesc Al lor cuget înnoptează, creierii le putrezesc. BELDICEANU, P. 121. 2. Intranz. (Despre persoane) A fi surprins de noapte; a petrece noaptea undeva, a rămîne peste noapte. V. mînea. Pornind de-aici mai departe spre casă, au înnoptat pe drum. SBIERA, P. 197. Vai de mine, moș Nichifor, avem să înnoptăm în pădure! CREANGĂ, P. 124. Tot mergînd pe la vînat Într-o seară s-a-ntîmplat Pe la noi d-a înnoptat. TEODORESCU, P. P. 116. – Variantă: (regional) noptá (ȚICHINDEAL, F. 128) vb. I.

NOPTÁ vb. I v. înnopta.

A ÎNNOPTÁ ~éz intranz. (despre persoane) 1) A se reține sau a rămâne până la căderea nopții; a fi prins de noapte. 2) A rămâne peste noapte; a petrece noaptea. /în + noapte

A SE ÎNNOPTÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A se face noapte; a cădea noaptea. /în + noapte

înnoptà v. 1. a se face noapte: abia înnoptase; 2. a rămânea peste noapte: au înnoptat într’un sat; 3. a apuca noaptea pe drum.

înoptéz v. tr. (d. noapte). Ajung cînd se înoptează: mergînd pe jos de la Galațĭ la Tecucĭ, am înoptat pe la Piscu. V. refl. impers. Se face noapte, se înserează, se întunecă. Pe înoptate, cînd se face noapte. – Și înnoptez. V. înserez, mînec.

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptắrii

înnoptáre s. f., g.-d. art. înnoptării

înnoptá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnopteáză

înnoptá vb., ind. prez. 1 sg. înnoptéz, 3 sg. și pl. înnopteáză

ÎNNOPTÁRE s. înnoptat.

ÎNNOPTARE s. înnoptat.

ÎNNOPTÁ vb. 1. a se întuneca, (înv. și reg.) a (se) întunerici. (E târziu, s-a ~.) 2. (pop.) a mânea. (A ~ la un han.)

ÎNNOPTA vb. 1. a se întuneca, (înv. și reg.) a (se) intunerici. (E tîrziu, s-a ~.) 2. (pop.) a mînea. (A ~ la un han.)

noptá, noptéz, vb. I (înv. și reg.) 1. a se face noapte, a se lăsa noaptea, a înnopta. 2. a rămâne în timpul nopții la cineva, a-și petrece noaptea undeva, a înnopta.

noptá, noptez, vb. tranz., refl. – 1. A se face noapte, a se înnopta. 2. A-și petrece noaptea undeva. – Din noapte (< lat. nox, noctis) (MDA).