înlocuire sf [At: LEG. EC. PL. 164 / Pl: ~ri / E: înlocui] 1 Punere a unui obiect sau a unei persoane în locul altuia Si: înlocuit¹ (1). 2 Îndepărtare a unei persoane dintr-o funcție și numire a alteia Si: înlocuit¹ (2). 3 Suplinire temporară a cuiva de către altcineva într-o funcție Si: înlocuit¹ (3).

ÎNLOCUÍRE s. f. Acțiunea de a înlocui; schimbare. Ideea necesității înlocuirii capitalismului printr-o orînduire superioară – orînduirea socialistă – a pătruns adînc în conștiința a zeci de milioane de oameni din întreaga lume. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 169.

înlocui vt [At: NEGRUZZI, S. I, 345 / Pzi: ~esc / E: în loc + -ui] 1 A pune ceva sau pe cineva în locul altuia. 2 A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în locul lui. 3 A ține cuiva locul temporar într-o funcție.

înlocuit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: înlocui] 1-3 Înlocuire (1-3).

ÎNLOCUÍ, înlocuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune un obiect în locul altuia (devenit necorespunzător, uzat, stricat). V. schimba. Am înlocuit geamul spart. ▭ Acolo, sus, au putrezit cîteva bîrne. Vor fi înlocuite zilele acestea. STANCU, U.R.S.S. 44. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «prin») A schimba, a substitui. A făuri suprastructura socialistă înseamnă a înlocui vechile instituții politice, juridice etc., și în primul rînd vechiul stat, cu noi instituții, socialiste, cu un stat de tip nou, proletar; înseamnă a înlocui vechea ideologie dominantă, burgheză, cu noua ideologie socialistă. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 96. ♦ A îndepărta pe cineva dintr-un post, numind pe altcineva în loc. 2. A putea lua locul cuiva sau a ceva îndeplinind același rol, a putea ține cu succes locul cuiva. Descoperirea noastră urma să dea, pe lîngă fontă, și un metal rar, care înlocuiește cositorul. BARANGA, I. 198. 3. A ține temporar locul cuiva absent. Pe timpul concediului voi fi înlocuit de tovarășul X.

A ÎNLOCUÍ ~iésc tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzător, punând în loc altceva sau pe altcineva; a substitui. ~ ușa. ~ un jucător. 2) A schimba (într-o calitate), ținând (temporar) locul. ~ pe președinte. Materialele plastice ~iesc lemnul. /în + loc + suf. ~ui

înlocuì v. 1. a pune în loc: a înlocui vinul cu berea; 2. a ținea, a ocupa locul cuiva: l’am înlocuit câtva timp; 3. a urma cuiva într’un post: contabilul a fost înlocuit.

înlocuĭésc v. tr. (d. loc). Scot pe cineva orĭ ceva dintr’un loc și pun pe altu orĭ altceva: a înlocui o haĭnă, o modă pintr’alta, un funcționar pintr’altu. Suplinesc, substituĭ, țin locu pînă vine cel ce-l părăsise: a înlocui un amic bolnav.

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

înlocuíre s. f., g.-d. art. înlocuírii

înlocuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá; conj. prez. 3 să înlocuiáscă

înlocuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înlocuiésc, imperf. 3 sg. înlocuiá, conj. prez. 3 sg. și pl. înlocuiáscă

ÎNLOCUÍRE s. 1. schimb, schimbare, (înv.) mutare. (~ unei piese uzate.) 2. substituire, substituție. (Proba ~ unor termeni prin alții.) 3. schimbare. (~ cuiva din funcție.) 4. v. suplinire.

ÎNLOCUIRE s. 1. schimb, schimbare, (înv.) mutare. (~ unei piese uzate.) 2. substituire, substituție. (Proba ~ unor termeni prin alții.) 3. schimbare. (~ cuiva în funcție.) 4. suplinire. (~ cuiva bolnav la o catedră.)

ÎNLOCUÍ vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. v. substitui. 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. suplini.

ÎNLOCUI vb. 1. a schimba. (A ~ o piesă uzată.) 2. a substitui. (A ~ o serie de termeni prin alții.) 3. a schimba, (înv. și pop.) a muta, (franțuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. a suplini. (Pe timpul cît m-a ~ la catedră.)