înfărma vt [At: ANON. CAR. / Pzi: înfărm / E: nct] (Înv; Ban) 1 A împodobi. 2 A apuca ceva.

înfărmá (-m, -át), vb. – 1. (Înv., rar) A îmbrăca, a împodobi. – 2. A apuca, a prinde. Origine incertă. Pare der. din lat. formāre, cf. făr(î)ma. Sensul originar ar fi, în acest caz, „a înfășura”, cf. sp. componer „a forma” și „a împodobi, a înfrumuseța”; însă cel de al doilea sens este mai puțin clar. După Capidan, Dacor., III, 758; Drăganu, Dacor., VII, 134; Giuglea, Dacor., X, 58; și DAR, din lat. in-firmāre „a întări”, cu evoluție semantică la „a apuca strîns, a înhăța”, care pare mai puțin probabil. Cuvînt rar, se folosește numai în Banat. Dacă ipoteza noastră este corectă, este dublet al lui înforma, vb. (în Timoc, a îmbrăca, a împodobi); de la înforma, vb. (a forma, a constitui, a compune), cuvînt vechi, din sec. XVIII, din lat. informare, cu der. înv. informăluire, s. f. (informare); și informa, vb., din fr. informer.

înfărmá vb. I (reg., înv.) 1. a îmbrăca, a împodobi. 2. a pune mâna pe ceva; a apuca, a prinde.