înfometare sf [At: DA / Pl: ~tări / E: înfometa] 1 Silire a unor ființe să flămânzească. 2 Constrângere prin foamete Si: înfometat (2). 3 Suferință provocată de foame.

ÎNFOMETÁRE s. f. Acțiunea de a înfometa și rezultatul ei. Jaful sistematic practicat de imperialiști în țările coloniale duce la înfometarea populației băștinașe. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 86.

înfometa [At: IORDAN, L. R. A. 341 / Pzi: ~tez / E: în- + foamete] 1 vt A face să flămânzească. 2 vt A constrânge prin foamete. 3 vi A suferi de foame Si: a flămânzi.

ÎNFOMETÁ, înfometez, vb. I. Tranz. A face pe cineva să sufere de foame, a lipsi pe cineva de hrană, a constrînge prin foamete.

A ÎNFOMETÁ ~éz tranz. A face să îndure foame; a ține nehrănit; a flămânzi. /în + foamete

înfometá v. a constrânge prin foame, prin foamete.

înfometéz v. tr. (d. foamete). Umplu de foame, fac să sufere de foamete: a înfometa poporu pin legĭ proaste. – La Delv. înfomat, flămînd.

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometắrii

înfometáre s. f., g.-d. art. înfometării

înfometá (a ~) vb., ind. prez. 3 înfometeáză

înfometá vb., ind. prez. 1 sg. înfometéz, 3 sg. și pl. înfometeáză

ÎNFOMETÁRE s. v. flămânzire.

ÎNFOMETARE s. flămînzire. (~ unei populații africane.)

ÎNFOMETÁ vb. v. flămânzi.

ÎNFOMETA vb. a flămînzi. (A ~ pe cineva.)