opțiuni
  • info

9 definiții pentru împăciuitorist (s.m.)

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist.

ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul; conciliator. [Pr.: -ciu-i-] – Împăciuitor + suf. -ist.

împăciuitorist, ~ă [At: SCÂNTEIA, 1949, nr. 1330 / Pl: ~iști, ~e / E: împăciuitor + -ist] 1-2 smf, a (Adept) al împăciuitorismului. 3-4 smf, a (Persoană) care manifestă împăciuitorism (1). 5-6 smf, a (Persoană) care practică împăciuitorismul. 7-9 a Care se referă la împăciutorism (1-3).

ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă, împăciuitoriști, -ste, adj. Care se face vinovat de împăciuitorism, care practică împăciuitorismul. Organizațiile de partid au datoria de a lupta cu fermitate împotriva oricăror încercări ale chiaburilor de a se camufla în rîndurile mijlocașilor, de a combate manifestările oportuniste împăciuitoriste față de chiaburi. LUPTA de CLASĂ, 1952, nr. 2-3, 17. ◊ (Substantivat) Atunci cînd se declară război devierii de dreapta, deviatorii de dreapta se travestesc de obicei în împăciuitoriști și pun partidul într-o situație dificilă. STALIN, O. XII 24. – Pronunțat: -ciu-i-.

ÎMPĂCIUITORÍST, -Ă adj., s. m. f. (cel) care practică împăciuitorismul. (după rus. primiritelnii)

ÎMPĂCIUITORÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Persoană care dă dovadă de împăciuitorism; care manifestă împăciuitorism; conciliator. /împăciuitor + suf. ~ist

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împăciuitoríst (-ciu-i-) adj. m., s. m., pl. împăciuitoríști; adj. f., s. f. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste

împăciuitoríst adj. m., s. m. (sil. -ciu-i-), pl. împăciuitoríști; f. sg. împăciuitorístă, pl. împăciuitoríste

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPĂCIUITORÍST adj., s. conciliator. (Un oportunist ~.)

ÎMPĂCIUITORIST adj., s. conciliator. (Un oportunist ~.)

Intrare: împăciuitorist (s.m.)
împăciuitorist2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
  • silabație: -ciu-i- info
substantiv masculin (M9)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăciuitorist
  • ‑mpăciuitorist
  • împăciuitoristul
  • împăciuitoristu‑
  • ‑mpăciuitoristul
  • ‑mpăciuitoristu‑
plural
  • împăciuitoriști
  • ‑mpăciuitoriști
  • împăciuitoriștii
  • ‑mpăciuitoriștii
genitiv-dativ singular
  • împăciuitorist
  • ‑mpăciuitorist
  • împăciuitoristului
  • ‑mpăciuitoristului
plural
  • împăciuitoriști
  • ‑mpăciuitoriști
  • împăciuitoriștilor
  • ‑mpăciuitoriștilor
vocativ singular
  • împăciuitoristule
  • ‑mpăciuitoristule
  • împăciuitoriste
  • ‑mpăciuitoriste
plural
  • împăciuitoriștilor
  • ‑mpăciuitoriștilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împăciuitorist, împăciuitoriștisubstantiv masculin
împăciuitoristă, împăciuitoristesubstantiv feminin
împăciuitorist, împăciuitoristăadjectiv

  • 1. (Persoană) care manifestă împăciuitorism, care practică împăciuitorismul. DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00
    sinonime: conciliator
    • format_quote Organizațiile de partid au datoria de a lupta cu fermitate împotriva oricăror încercări ale chiaburilor de a se camufla în rîndurile mijlocașilor, de a combate manifestările oportuniste împăciuitoriste față de chiaburi. LUPTA de CLASĂ, 1952, nr. 2-3, 17. DLRLC
    • format_quote Atunci cînd se declară război devierii de dreapta, deviatorii de dreapta se travestesc de obicei în împăciuitoriști și pun partidul într-o situație dificilă. STALIN, O. XII 24. DLRLC
etimologie:
  • Împăciuitor + sufix -ist. DEX '09 DEX '98
  • după limba rusă primiritelnii MDN '00

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.