opțiuni
  • info

20 de definiții pentru împăciuire

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui.

ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei; împăcare [Pr.: -ciu-i-] – V. împăciui.

împăciuire sf [At: (a. 1776) IORGA, S. D. XII 92 / V: (înv) păciuire / Pl: ~ri / E: împăciui] 1-3 Împăcare (1, 5-6).

ÎMPĂCIUÍRE, împăciuiri, s. f. Acțiunea de a împăciui și rezultatul ei; împăcare, pace. În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire: se gîndise să se repeadă la Murgeni; dragostea lui cu fata Orheianului poate era împăciuirea și liniștea. SADOVEANU, O. VII 63. Pleoapelor tu nu le-ai dat hodină, Nici sufletului mută-mpăciuire. GOGA, P. 144.

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui.

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Rar) A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1). [Pr.: -ciu-i-] – În + pace + suf. -ui.

împăciui vtrr [At: DIONISIE, C. 163 / V: (înv) păciui / Pzi: ~esc / E: în- + păciui] 1-2 (A convinge pe cineva să facă pace sau) a face pace cu cineva Si: (îvr) a împăcălui (1-2), (îrg) a împăcelui (1-2), a păciui (1-2).

ÎMPĂCIUÍ, împăciuiesc, vb. IV. Tranz. (Azi rar) A convinge să facă pace, a împăca. V. pacifica. Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98. ◊ Refl. El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ Refl. reciproc. Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347.

A ÎMPĂCIUÍ ~ iésc tranz. rar A face să se împăciuiască. [Sil. -ciu-i] /în + pace + suf. ~ui

A SE ÎMPĂCIUÍ mă ~iésc intranz. rar (persoane sau colectivități) A restabili raporturile de prietenie (cu cineva); a face pace; a se împăca. /în + pace + suf. ~ui

împăciuì v. a restabili pacea (între două persoane).

împăcĭuĭésc v. tr. (d. pace). Împac, conciliez, restabilesc pacea: a împăcĭui doĭ oamenĭ, lucrurile. – Vechĭ împăceluĭesc.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

împăciuíre (rar) (-ciu-i-) s. f., g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri

împăciuíre s. f. (sil -ciu-i-), g.-d. art. împăciuírii; pl. împăciuíri

împăciuí (a ~) (rar) (-ciu-i) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 să împăciuiáscă

împăciuí vb. (sil. -ciu-i), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. împăciuiésc, imperf. 3 sg. împăciuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. împăciuiáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎMPĂCIUÍRE s. acord, armonie, înțelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.)

ÎMPĂCIUÍRE s. v. împăcare.

ÎMPĂCIUIRE s. acord, armonie, înțelegere, pace, unire, (livr.) concert, concordie, (pop.) potriveală. (~ ce domnea între ei.)

împăciuire s. v. ÎMPĂCARE.

ÎMPĂCIUÍ vb. v. împăca.

împăciui vb. v. ÎMPĂCA.

Intrare: împăciuire
împăciuire substantiv feminin
  • silabație: -ciu-i-re info
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • împăciuire
  • ‑mpăciuire
  • împăciuirea
  • ‑mpăciuirea
plural
  • împăciuiri
  • ‑mpăciuiri
  • împăciuirile
  • ‑mpăciuirile
genitiv-dativ singular
  • împăciuiri
  • ‑mpăciuiri
  • împăciuirii
  • ‑mpăciuirii
plural
  • împăciuiri
  • ‑mpăciuiri
  • împăciuirilor
  • ‑mpăciuirilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

împăciuire, împăciuirisubstantiv feminin

  • 1. rar Acțiunea de a (se) împăciui și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: pace împăcare
    • format_quote În nourii care i se frămîntau în minte întrezărise o lucire: se gîndise să se repeadă la Murgeni; dragostea lui cu fata Orheianului poate era împăciuirea și liniștea. SADOVEANU, O. VII 63. DLRLC
    • format_quote Pleoapelor tu nu le-ai dat hodină, Nici sufletului mută-mpăciuire. GOGA, P. 144. DLRLC
etimologie:
  • vezi împăciui DEX '98 DEX '09

împăciui, împăciuiescverb

  • 1. rar A convinge pe cineva să facă pace sau a face pace cu cineva; a (se) împăca (1.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: împăca
    • format_quote Eu lumea o împăciuiesc și o învrăjbez (Condeiul). GOROVEI, C. 98. DLRLC
    • format_quote El se gîndi a se împăciui cu dușmanii săi. BĂLCESCU, O. II 276. DLRLC
    • format_quote Hai! frate să ne cinstim Și să ne împăciuim. ANT. LIT. POP. I 347. DLRLC
etimologie:
  • În + pace + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.