zvâcnire sf [At: CALENDARIU (1814), 163/17 / V: (înv) zbăc~, zbâ~, zbâgn~, sbăc~, sbegn~, sv~, svugn~ / Pl: ~ri / E: zvâcni] 1-2 Zvâcneală (1-2). 3 Circulație a sângelui în ritm mai rapid decât ritmul normal. 4 Zvâcnet (3). 5 (Fig) Pornire bruscă. 6 (Fig) Deplasare rapidă și neașteptată (într-o direcție).

ZVÂCNÍRE, zvâcniri, s. f. Faptul de a zvâcni; palpitare. ♦ Mișcare bruscă și involuntară a corpului sau a unei părți a corpului.

zbegnire sf vz zvâcnire

zvîcnire s.f. Acțiunea de a zvîcni și rezultatul ei. • pl. -i. /v. zvîcni.

ZVÎCNÍRE, zvîcniri, s. f. Faptul de a zvîcni; tresărire, bătaie a inimii, a tîmplelor etc. ♦ Mișcare bruscă și involuntară a corpului sau a unei părți a corpului. Generalul îl măsură cu mirare și-cu o zvîcnire nervoasă de mustață. REBREANU, P. S. 93. ♦ Fig. Izbucnire trecătoare, de scurtă durată. În ochii generalului licări o zvîcnire vicleană. VORNIC, P. 124. I-a spus cu o voce schimbată, aspră, tușei Tudora care avea în ochi o zvîcnire de spaimă: «Bine, bine, la treabă!». PAS, Z. I 266. Cîntecul era lung și uniform, cu zvîcniri de pălălaie care se stinge. DAN, U. 173.

zvâcníre s. f., g.-d. art. zvâcnírii; pl. zvâcníri

zvâcníre s. f., g.-d. art. zvâcnírii; pl. zvâcníri

ZVÂCNÍRE s. v. palpitație.

ZVÎCNIRE s. bătaie, palpitare, palpitație, pulsație, ticăit, tresărire, zbatere, zvîcneală, zvîcnet, zvîcnit, zvîcnitură, (rar) tresăritură, (înv.) palpit, răsăritură, săltare. (~ a inimii).