zornăi vi [At: HELIADE, O. I, 317 / V: (rar) ~nâi, (îrg) ~noi, zăr~, zur~, (reg) zâr~, zărnâi / Pzi: zornăi, (îvr) ~esc / E: zor²] 1-2 A zăngăni (1-2). 3 (Mar; îf zurnăi; d. urechi) A țiui.

zornăi vb. IV. 1 intr. (despre obiecte confecționate din metal, din sticlă etc. sau despre părți componente ale unor astfel de obiecte) A produce un zgomot caracteristic cînd se mișcă, se ciocnește de ceva sau cînd este lovit de ceva; (pop.) a zorzoi, a zuzui. Scăpă cele patru chei, cari zornăiră pe pardoseală (DELAVR.). 2 tr. A face să producă un zgomot caracteristic prin lovirea, ciocnirea, sau rostogolirea unor obiecte de metal, de sticlă etc.; a zurui, (pop.) a zorzoi. Se închinară pe rînd, zornăindu-și pintenii (CA. PETR.). • prez.ind. zornăi, (înv., reg.) -iesc. și (înv., reg.) zornoi, zărnăi, zîrnăi vb. IV. /zor² + -năi.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă, de os etc.) A produce un sunet caracteristic prin lovire, ciocnire, rostogolire; a răsuna. V. zăngăni, zdrăngăni. Zornăiau galbenii cînd sălta, în zbucium, hora. STANCU, D. 7. Zarurile zornăiau pe masă. CĂLINESCU, E.O. I 25. Mi-a plăcut în jurul meu Să văd flăcăi pe bătătură Și cobza cu isonu-n gură Să-mi zornăie zorind mereu. COȘBUC, P. I 198. Din buzunarele jiletcei atîrnau de o parte și de alta, zornăind, două lanțuri groase cu chei și peceți mulțime. GHICA, S. 502. Și podu cînd trecea, Podu că zornăia. TEODORESCU, P. P. 424. ♦ (Despre oameni, cu un complement instrumental introdus prin prepoziția din) A face să răsune (lovind, ciocnind, etc.) ȘI din pinteni zornăind Să încing o săbioară. TEODORESCU, P. P. 300. ◊ (Fig.) Zornăie din salbe neliniștea livezii. LESNEA, A. 42. ◊ Tranz. Vedeai că-și dă și alte aere cu tine, zornăindu-și banii în buzunar. PAS, Z. I 255. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc. VLAHUȚĂ, O. A. III 41.

ZORNĂÍ, zórnăi, vb. IV. Intranz. (Despre obiecte de metal, de sticlă etc.) A produce un zgomot caracteristic prin lovire, ciocnire sau rostogolire. ◊ Tranz. Își zornăi pintenii într-un salut milităresc (VLAHUȚĂ). – Din zor¹.

A ZORNĂÍ zórnăi 1. intranz. (despre obiecte de metal sau de sticlă) A produce un zgomot specific la lovire, la cădere sau la rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. 2. tranz. (obiecte de metal sau de sticlă) A face să producă un zgomot la lovire, ciocnire sau rostogolire; a zdrăngăni; a zăngăni; a zurui. /zor + suf. ~năi

zornăì v. a scoate un sunet metalic, a suna cu sgomot: zornăe tambura. [Onomatopee].

zórnăĭ și zornăĭésc, a -í v. intr. (imit. înrudit cu ung. zördülni, zŏrrenni, zörögni, a zornăi, zúrni, zavarni, a turbura. Cp. cu zuruĭ și zurgalăŭ). Sun (vorbind de lucrurĭ de metal saŭ de sticlă): zornăĭaŭ săbiile și pinteniĭ. V. tr. Soldațiĭ îșĭ zornăĭaŭ săbiile, pinteniĭ. – Și zắrnăĭ. Și zúrnuĭ (Ĭorga, Neam. Rom. Pop. 2, 163, și J. Bt. Dat. uĭt. 117). În Serbia zdórnoĭ (după zdrăngănesc). Și zorzo(n)esc (Rar).

zornâi v vz zornăi

zornoi v vz zornăi

zurnăi v vz zornăi

zornoi vb. IV. v. zornăi.

zắrnăĭ, V. zornăĭ.

zdórnăĭ, a -í, V. zornăĭ.

zornăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá; conj. prez. 3 să zórnăie

zornăí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. zórnăi, 3 sg. și pl. zórnăie, imperf. 3 sg. zornăiá

zornăi (ind. prez. 3 sg. și pl. zornăie)

zornăesc, -năe 3, -năiam 1 imp.

ZORNĂÍ vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)

ZORNĂI vb. a zăngăni, a zurui, (reg.) a zorzoi. (Lanțurile ~.)