ZGLĂVOÁCĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic, de culoare cenușie-cafenie, cu capul turtit, cu gura largă, fără solzi, care trăiește în apele de munte și se hrănește, mai ales, cu ouăle altor pești (Cottus gobio); babă moacă, slăvoacă. Aceste ape limpezi, în care joacă păstrăvul și zglăvoaca, vin din depărtări și adîncimi de codri. SADOVEANU, V. F. 16. Într-o clipă masa fu gata: cîteva foi late și rotunde de podbal, cu zglăvoace și boișteni uscați pe vatră, cîteva măsline. HOGAȘ, M. N. 140. – Variantă: zglăvóc (MARIAN, INS. 56) s. m.

ZGLĂVOÁCĂ, zglăvoace, s. f. Pește mic cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele de munte (Cottus gobio). [Var.: zglăvóc s. m.] – Bg. glavoč.

ZGLĂVOÁCĂ ~ce f. Pește de talie mică, fără solzi, având cap mare și turtit, răspândit în apele de munte. /<bulg. glavoț

zglăvoácă și -oágă f., pl. e (din zglăvoc. Cp. cu chefal). La munte. Un pește cu trupu mic și capu mare (lophius). – Dicț. daŭ și forma glăvoc și glăvocĭ (sîrb. glávoc, grindel; bg. glavoč, obleț). – Și zl-. V. moacă 1 și guvid.

GLĂVOÁCĂ s. f. v. zglăvoc.

ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, s. f., s. m. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.

ZGLĂVÓC, -OÁCĂ, zglăvoci, -oace, subst. 1. S. f. (și m.) Pește mic de culoare cenușie-cafenie, cu capul mare și turtit, cu corpul îngust, fără solzi, răspândit în apele repezi de munte; babă, moacă (Cottus gobio). 2. S. m. Floare de cânepă (mai ales a cânepii de toamnă). 3. S. m. (Bot.) Albăstrea. [Var.: glăvoácă s. f.] – Din bg. glavoč.

GLĂVOÁCĂ, glăvoace, s. f. V. zglăvoc.

ZGLĂVOC¹ s. m. v. zglăvoacă.

ZGLĂVÓC¹ s. m. v. zglăvoacă.

sglăvoc m. 1. Bot. ghioc; 2. pește cu aripioare scurte și cu capul mare, trăiește prin apele din regiunea muntoasă (Cottus gobio). [Și glăvoc = bulg. GLAVOČ: tras din glavă, căpățână, pește cu capul mare].

zglăvoácă / zglăvóc (pește) s. f. / s. m., pl. zglăvoáce / zglăvóci

zglăvoácă s. f. / zglăvóc s. m. (zool.), pl. zglăvoáce / zglăvóci

ZGLĂVOÁCĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

ZGLĂVOACĂ s. (IHT.; Cottus gobio) (reg.) babă, babete, moacă, moață, (Transilv., Maram. și Ban.) popă.

GLĂVOÁCĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie de baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie de vad, porcușor de vad.

GLĂVOACĂ s. (IHT.) 1. (Gobius kessleri) (reg.) mitroacă, mitrocar, guvidie-de-baltă. 2. (Gobius fluviatilis) (reg.) guvidie-de-vad, porcușor-de-vad.

sglăvóc (-ci), s. m. – 1. Moacă, babă (Cottus gobio). – 2. Albăstrea (Centaurea cyanus, Centaurea phrygia). – Var. z(g)lăvoc, sglăvoacă. Sb. glàvoc, cf. Daničič, III, 183 (Cihac, II, 121; Conev 53), cf. pol. głowacz, ceh. lawouch și glavă. Legătura sensului al doilea cu rut. gliba „bulgăre de pămînt” (Byhan 341) nu este probabilă.

ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglăvóci, zglăvoáce, s. m. și f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch și glavă)

zglăvoácă, (zglăvoc), s.f. și m. – (reg.; zool.) Specie de pește care trăiește în apele reci de munte (Cottus gobio). Semnalat pe tot cursul râului Vișeu, dar și în Iza și Săpânța (Ardelean, Bereș, 2000: 86). – Din bg. glavoč „obleț” (DLRM, DEX, MDA), srb. glavoč (MDA).