ZGÁNCĂ, zgănci, s. f. (Înv. și reg.) Crustă care se formează pe o rană, pe o bubă etc.; zgaibă (1). – Et. nec.

zgancă sf [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: (înv) zgân~ (S și: sgâncă), (reg) ~aică / S și: sg~ / Pl: zgănci / E: nct] (Îrg) 1 Zgaibă¹ (12). 2 (Pex) Bubă¹ (1). 3 (Pex) Rană¹ (1).

zgancă s.f. (reg.) Crustă care se formează pe o rană, pe o bubă etc. ♦ Ext. Bubă. • pl. zgănci. și zgaică, zgîncă s.f. /etimol. nec.

ZGÁNCĂ, zgănci, s. f. (Reg.) Crustă care se formează pe o rană, pe o bubă etc.; zgaibă (1). – Et. nec.

ZGÁNCĂ, zgănci, s. f. (Reg.) Crustă care se formează pe o rană, pe o bubă etc.; zgaibă.

ZGÁNCĂ zgănci f. reg. Coaja formată pe o rană sau pe o bubă; zgaibă. /Orig. nec.

ZGANCĂ s. f. (Mold.) Coajă care se formează pe o rană. De pre trupurile sfinților să despoiară de căzură zgăncile ca nește solzi, și să feceră sănătoși ca și-ntîiu. DOSOFTEI, VS. Etimologie necunoscută.

zgáncă f., pl. e și zgăncĭ (d. zgăncĭulesc. Cp. cu gîncĭ). Mold. Coajă de bubă, zgaĭbă.

zgaică sf vz zgancă

zgâncă sf vz zgancă

sgancă f. Mold. coaja unei bube. [Cf. sgaibă].

zgáncă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zgắncii; pl. zgănci

zgáncă s. f., g.-d. art. zgăncii; pl. zgănci

ZGÁNCĂ s. v. coajă, crustă, pojghiță.

zgancă s. v. COAJĂ. CRUSTĂ. POJGHIȚĂ.

ZGÁNCĂ, zgănci, s. f. (Mold.) ~; abces. (din magh. gáncs; cf. ucr. ganč + s- expresiv și sg. reconstituit din pl.)

sgáncă (-ắnci), s. f. – Bubă, zgaibă, abces. – Var. zgancă, gance, gînci. Mag. gáncs (Scriban), cf. rut. ganč, cu s- expresiv și cu sing. reconstituit după pl. În Mold. var. în Trans. și Banat. – Der. gînceluit, adj. (Banat, molipsit de sifilis); sgîncili (var. sgînciori), vb. (a se scărpina); sgăncos, adj. (cu cicatrice).