zambilă sf [At: MOLNAR, RET. 49/6 / V: (reg) ~ină, ~bul sn, ~bulă, zanb~, zanvi~, zăm~¹, zâmbil¹ sn (Pl: zâmbiluri), zom~ / S și: (Înv) sa~ / Pl: ~le / E: ngr ζιμπίλι, tc zümbül] 1 (Șîs ~ de grădină) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, galbene, roz, violete sau albastre, parfumate, așezate în ciorchine la vârful lăstarilor, care se cultivă ca plantă decorativă Si: (reg) acintus, floarea (96) viorelei, lalea, micsă (1), miliori, tăvuși, viorele (Hyacinthus orientalis). 2 (Înv; îe) Trei lulele în două ~le Nimic (1). 3 (Bot; pop; șîc ~-moțată) Porumbei (Muscari botryoides). 4-5 (Bot; pop) Ceapa-ciorii (18-19) (Muscari comosum, Muscari tenuiflorum). 6 (Bot; șîc ~ de câmp) Viorea (Scilla bifolia). 7 (Îrg; fig) Femeie frumoasă și cochetă. 8 (Reg) Căluș care se pune în botul iedului ca să nu sugă. corectată

zambilă s.f. (bot.) 1 (și zambilă de grădină) Plantă erbacee din familia liliaceelor, ornamentală, perenă, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu florile albe, roz, albastre sau violete, plăcut mirositoare, crescute în ciorchini mari la vîrful tulpinii, care se cultivă ca plantă decorativă (Hyacinthus orientalis). Au început să apară... flori de primăvară: zambilele (SADOV.). ◊ Compar. O fi fost ea ca zambila Dar mersei mai mult cu sila (PARAS.). ◊ Fig. Pe zarea de zambilă te-ntrezăresc prin pini (VOIC.). 2 (și zambilă-de-cîmp) Viorea (Scila biofilia). • pl. -e. /<tc. zümbül.

ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii și plăcut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.

ZAMBÍLĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei, de diferite culori, dispuse în ciorchine și foarte parfumate. /<turc. sümbül

zambílă s. f., g.-d. art. zambílei; pl. zambíle

ZAMBÍLĂ s. (BOT.; Hyacinthus orientalis) (rar) iacint, (reg.) floarea-viorelei, (prin Transilv.) acintuș.

ZAMBÍLĂ s. v. ceapa-ciorii, viorea.

ZAMBILĂ s. (BOT.; Hyacinthus orientalis) (reg.) iacint, floarea-viorelei, (prin Transilv.) acintuș.

zambilă s. v. CEAPA-CIORII. VIOREA.

Hyacinthus, fiul lui Amiclas, regele Spartei, era un tînăr de o rară frumusețe, iubit de Apollo. O dată, pe cînd se exersau amîndoi aruncînd cu discul, Zephyrus, gelos pe dragostea lor și ca să se răzbune, a făcut să devieze discul, lovindu-l pe Hyacinthus, care a căzut mort pe loc. Din sîngele scurs din trupul lui Hyacinthus și în amintirea lui, Apollo a zămislit o floare – iacintul – care-i poartă de atunci numele.

HYACINTHUS L., ZAMBILĂ, fam. Liliaceae. Gen originar din Orient și regiunea mediteraneeană, cca 30 specii, erbacee, bulboase, perene, cu bulb sferic tunicat, divers colorat (albastru, violaceu, galben, alb), datorită învelișului membranos și lucitor. Frunze radicale, cărnoase, întregi, de obicei cu nervuri paralele, liniare, liniar-lanceolate, plane sau caniculate, verzi-lucioase. Flori (cu perigon infundibuliform sau campanulat, cca 2,4 cm lungime, cu 6 lacinii scurte, egal îndepărtate sau curbate în exterior, 6 stamine intercalate la baza florii sau în interiorul cilindrului, fără să iasă din floare, ovar cu 3 loji cu cîte cca 6 semințe și 3 muchii) simple sau învoalte, în totalitate fertile, dispuse în axa unor bractee – înguste, membranoase -, scurt-pedicelate, parfumate, albe, roșii, roz, violacee, albastre, galbene, așezate în număr, mare într-un racem terminal, pe un peduncul glabru, simplu, erect, suculent, înalt pînă la 0,40 m, Fruct, capsulă aproape globulară.