ZĂVEÁZĂ, zăveze, s. f. (Înv.) 1. Perdea. 2. Covor care se pune pe perete; scoarță [Pl. și: zăvezi] – Din sl. zavĕsa.

zăvează sf [At: CORESI, EV. 36 / V: (rar) zavaz sn, (înv) ~vasă, zacheză, zaveasă, zaveză, (reg) ~adă, ~zdă, zaveazdă, ~vadă, ~vastă, ~vastră, ~vatră, zavatră, ~voadă, zaveadă, zaveză, săvadă, azăvadă / Pl: ~ezi, ~eze / E: vsl завеаза] 1 (Înv) Draperie (la ușa bisericilor). 2 (Înv; pex) Perdea. 3 (Reg) Covor care se pune pe perete Si: scoarță. 4 (Reg; îf zăvadă) Fotă (3). 5 (Rar; csnp; îf zavaz) „Haină femeiască”. 6 (Rar; csnp; îf zavaz) Fața de la haină. 7 (Îvp) Gard din trestie legată pe pari orizontali construit la stână sau pe câmp pentru a servi drept adăpost contra vântului. 8 (Reg) Adăpost (1) (pe câmp). 9 (Reg; îf zavatră) Loc unde se adună seara lucrătorii din pădure. 10 (Reg) Colibă a ciobanului la stână. 11 (Reg; îf zăvoadă) Agățătoare în care ciobanii pun hainele și rufele la uscat Si: (reg) zăvodar¹ (2), zăvor (4).

zăvează s.f. 1 (înv.) Perdea. 2 (reg.) Covor care se pune pe perete; scoarță. 3 (înv., pop.) Apărătoare (la stînă sau la cîmp) contra vîntului. 4 (reg.) Colibă a ciobanului la stînă. 5 (reg.; în forma zăvoadă) Agățătoare în care ciobanii pun hainele și rufele la uscat. • pl. -eze. și (reg.) zăvasă, zăvastă, zăveazdă, zăvoadă s.f. /<sl. veche завѣса.

ZĂVEÁZĂ, zăveze, s. f. (Înv.) 1. Perdea. 2. Covor care se pune pe perete; scoarță. – Din sl. zavĕsa.

ZĂVEÁZĂ, zăveze, s. f. (Învechit și regional) 1. Gard improvizat la cîmp, ca adăpost; perdea. Ambele vînători de care avem aci a vorbi sînt coprinse în două cadre pătrate, închipuind țarcuri îngrădite cu tar aci, de care stau atîrnate zăveze ori perdele, spre a încinge tot ocolul unde se petrece vînătoarea. ODOBESCU, S. III 109. Covor care se pune pe perete, scoarță. (Atestat în forma zaveză) Pereții sînt acoperiți cu zaveze și împodobiți jur împrejur cu fel de fel de case. SLAVICI, N. I 96. – Variante: zavéză, zăvádă (la CADE) s. f.

ZĂVEÁZĂ, zăveze, s. f. (Înv.) 1. Perdea. 2. Covor care se pune pe perete; scoarță. – Slav (v. sl. zavĕsa).

ZĂVEÁZĂ ~éze f. înv. 1) Bucată de țesătură care se pune la ferestre (uneori la uși, la paturi) drept podoabă, pentru a împiedica pătrunderea luminii sau pentru a ascunde ceva vederii; perdea. 2) Covor de lână care se pune pe perete; scoarță. /<sl. zavĕsa

săvadă sf vz zăvează

zachéză sf vz zăvează

zavátră sf vz zăvează

zaveádă sf vz zăvează

zaveásă sf vz zăvează

zavéză sf vz zăvează

ZAVÉZĂ s. f. v. zăvează.

ZĂVÁDĂ s. f. v. zăvează.

zăvadă f. adăpost de iarnă pentru vite: zăvada se mai numește și perdea. [Rus. ZAVIESA, perdea: forma zăvadă e abstrasă. din pl. zăvezi].

zaveádă și -eásă, V. zăveasă.

zăvádă, V. zăveasă.

zăveásă și za- f., pl. ese (vsl. bg. rus. zavĭesa, perdea). L. V. Perdea, draperie (la ușa bisericiĭ). Azĭ. Vest (zaveză, pl. e). Scoarță, țol, covor (de atîrnat pe părete). – Și zăvastă, -astră, pl. este, estre. La Od. zăveazdă, pl. ezde, perdea, cortină. Și zaveadă și zăvadă, pl. ezĭ (ca grămadă-grămezĭ). Perdea (adăpost) de vite. La zăvadă (NPl. Ceaur, 126), la adăpost. V. dveră.

zăveáză (înv.) s. f., g.-d. art. zăvézei / zăvézii; pl. zăvéze / zăvézi

zăveáză s. f., g.-d. art. zăvézei; pl. zăvéze

ZĂVEÁSĂ s. v. perdea.

zăveasă s. v. PERDEA.

ZAVEÁSĂ, zavése, s. f. (Var.) Zăvează.

ZĂVÁDĂ s. f. Stână, târlă. (cf. zăvează)

ZĂVÁSTRĂ s. f. (Var.) Zăvează.

zăveásă (-ése), s. f. – 1. Perdea. – 2. Covor, scoarță. – Var. zaveasă, zăveadă, zăvează, zăvastră. Sl. zavĕsa (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 470). Var. zăvadă, zăvat, se folosesc cu sensul de „țarc, ocol”, cf. pentru semantism perdea. – Der. zăvădar, s. n. (bîrnă de sprijin al vetrelor de la stînă).

ZĂVEÁSĂ, zăvése, s. f. (Var.) Zăvează.

zăveáză, zăvéze, s.f. (înv. și reg.) 1. perdea. 2. covor care se pune pe perete; scoarță.