VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă.

vrăjmaș, ~ă [At: (a. 1421) Ders / V: vrăș~ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf vrajbă] 1 smf Dușman (1). 2 smf Inamic (în război). 3 a Care manifestă dușmănie, ostilitate Si: dușmănos, ostil, vrăjmășesc (1). 4 a Care este adversar cuiva în război. 5 a (D. oameni) Rău. 6 a (D. oameni) Nemilos. 7 a (Pan) În care condițiile sunt nefavorabile sau nocive omului Si: periculos, primejdios. 8 a (Pan; d. elemente, fenomene din natură) Care se manifestă cu violență, împiedicând acțiunea umană Si: cumplit, grozav.

VRĂJMÁȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmáș, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. vrajbă.

VRĂJMÁȘ¹, vrăjmași, s. m. Dușman (1). Vrăjmașii nu sînt oameni, sînt trăsnete, sînt fiare Și sar, aleargă, mușcă, de sînge însetați. EFTIMIU, Î. 145. În Ion simțea un vrăjmaș. REBREANU, I. 57. Vrăjmașii noștri cei onești ne fac mai mult bine decît amicii fără onoare. BOLLIAC, O. 258. ♦ (La sg. cu valoare de pl.) Adversar în război, inamic. Oștenii mergeau spre vrăjmaș pe drumuri care nu se vedeau, ca înspre un țărm necunoscut. SADOVEANU, O. VI 19. Țeara-i mică, țeara-i tare Și vrăjmașul spor nu are! ALECSANDRI, P. III 213. – Variantă: vrășmáș (EFTIMIU, Î. 42, SANDU-ALDEA, U. P. 122, BELDICEANU, P. 92) s. m.

VRĂJMÁȘ³ ~i m. 1) persoană care urăște pe cineva și caută să-și facă rău; dușman. 2) Fiecare dintre părțile beligerante implicate într-un conflict armat; dușman; inamic. /cf. vrajbă

vrăjmaș a. și m. dușman, ostil. [Tras din vrajmă].

vrăjmáș, -ă s. (d. vrajbă). Dușman: vrăjmaș de moarte. – Ca adj. e fals.

vrășmaș, ~ă smf, a vz vrăjmaș

VRĂȘMÁȘ¹ s. m. v. vrăjmaș¹.

vrăjmáș adj. m., s. m., pl. vrăjmáși; adj. f., s. f. vrăjmáșă, pl. vrăjmáșe

vrăjmáș s. m., adj. m., pl. vrăjmáși; f. sg. vrăjmáșă, art. vrăjmáșa, g.-d. art. vrăjmáșei, pl. vrăjmáșe

vrăjmaș, pl. vrăjmași, f. vrăjmașă, pl. vrăjmașe

vrăjmaș.

VRĂJMÁȘ s., adj. 1. s., adj. v. dușman. 2. adj. v. dușmănos.

VRĂJMAȘ s., adj. 1. s., adj. adversar, dușman, inamic, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pîrîș, sculător. (Un ~ de temut în luptă.) 2. adj. dușmănos, inamic, neprietenesc, neprietenos, ostil, potrivnic, (pop.) pizmaș, pizmuitor, vrăjmășesc, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (reg.) vrăjmășos, (înv.) dușmănesc, mînios, potrivitor. (O acțiune ~.)

Vrăjmaș ≠ amic, prieten