vibrație sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) ~țiune, (îvr) ~răciune / Pl: ~ii / E: fr vibration, it vibrazione] 1 Mișcare oscilatorie, periodică, de mică amplitudine și de frecvență relativ înaltă, a unui corp (elastic) sau a particulelor unui mediu elastic, efectuată în jurul unei poziții de echilibru Si: vibrare (1). 2 Undă propagată într-un mediu elastic, produsă de o vibrație (1). 3 (Îla) De ~ Vibratoriu (1). 4 (Îlv) A pune în ~ A face să vibreze (1). 5 Pâlpâire. 6 (De obicei poetic) Sunet sau complex de sunete produse prin vibrația (1) unui corp (elastic) Si: vibrare (4). 7 (Spc) Sunet prelung care ia naștere prin lovirea unui obiect metalic. 8 Modulație a vocii. 9 Rezonanță. 10 (Fig) Emoție puternică. 11 (Fig) Manifestare intensă a unui sentiment, a unei stări sufletești etc. Si: vibranță (3), vibrare (8). 12 (Teh) Vibrare (9).

vibrație s.f. 1 (fiz.) Mișcare oscilatorie periodică, de mică amplitudine și de frecvență relativ înaltă a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic, efectuată în jurul unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. El se trudește... să redea tremurul apei, vibrația aerului (OPR.). ◊ Loc.adj. De vibrație = vibratoriu. ◊ Loc.vb. A pune în vibrație = a face să vibreze. ◊ Fig. Latura coloristică a obiectelor în care intuiește vibrația însăși a universului (CĂL.). Undă propagată într-un mediu elastic produsă de o astfel de mișcare. ♦ Poet. Pîlpîire, tremurare ușoară; lucire, sclipire (tremurătoare sau intermitentă). Vibrația orbitoare a dimineții (BART). 2 Sunet sau complex de sunete produse prin vibrarea unui corp (elastic); spec. sunet prelung care ia naștere prin lovirea unui obiect metalic. Auzea din toate părțile... o vibrație de clopot (TEOD.). ♦ Modulație; rezonanță. O voce de bas, de o adîncime și de o vibrație nemaipomenită (VIN.). 3 Fig. Emoție puternică, trăire intensă, înfiorare, freamăt. Tot sufletul cu vibrația lui (ARGH.). • pl. -ii. g.-d. -iei. și (înv.) vibrațiune s.f. /<fr. vibration, lat. vibratĭo, -onis.

VIBRÁȚIE, vibrații, s. f. 1. Mișcare periodică de du-te vino, cu frecvență relativ înaltă; mișcare oscilatorie, vibrare (1). Un clopot bătu de patru ori, limpede și cu vibrații prelungi. DUMITRIU, N. 98. Vibrație sonoră = vibrație perceptibilă pentru ureche. (Glumeț) Jos pe-un vîrf de campanulă Pururea-n vibrație, Și-a oprit o libelulă Zborul plin de grație. TOPÎRCEANU, P. 155. 2. Vibrare (2). Bolta cerească se limpezise și, în vibrația orbitoare a dimineții, părea căptușită cu o imensă pînză de mătasă albastră. BART, S. M. 54.

VIBRÁȚIE s.f. 1. (Fiz.) Mișcare periodică a unui corp față de o poziție de echilibru; oscilație. ♦ Sunet prelung care ia naștere la lovirea puternică a unui metal. 2. Vibrare. ♦ (Fig.) Emoție puternică. [Gen. -iei, var. vibrațiune s.f. / cf. fr. vibration, lat. vibratio].

VIBRÁȚIE s. f. 1. (fiz.) mișcare oscilatorie periodică a unui corp sau a particulelor unui mediu elastic de o parte și de alta a unei poziții de echilibru, cu o frecvență relativ înaltă; vibrare, oscilație. 2. (fig.) emoție puternică. (< fr. vibration, lat. vibratio)

VIBRÁȚIE ~i f. Mișcare periodică alternativă, de o amplitudine mică și de o frecvență relativ înaltă. [G.-D. vibrației; Sil. vi-bra-ți-e] /<fr. vibration

vibrațiune sf vz vibrație

VIBRAȚIÚNE s.f. v. vibrație.

vibrați(un)e f. mișcare repede, continuă și alternativă, un fel de tremurătură: vibrațiunea unei coarde de vioară.

*vibrațiúne f. (lat. vibrátio, -ónis). Tremurătura uneĭ coarde întinse cînd o atingĭ cu arcușu orĭ o loveștĭ orĭ a uneĭ lame elastice care are un capăt fixat orĭ a unuĭ clopot cînd e lovit. – Și -áție (rus. vibráciĭa).

vibráție (vi-bra-ți-e) s. f., art. vibráția (-ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (-ți-i-)

vibráție s. f. (sil. -bra-ți-e), art. vibráția (sil. -ți-a), g.-d. art. vibráției; pl. vibráții, art. vibráțiile (sil. -ți-i-)

vibrație

VIBRÁȚIE s. 1. (FIZ.) v. vibrare. (~ unui mediu elastic.) 2. vibrare, zbârnâit. (~ coardei unui instrument muzical.) 3. trepidație. (~ a unui sistem tehnic elastic.) 4. v. tremur.

VIBRAȚIE s. 1. vibrare, zbîrnîit. (~ corzii unui instrument muzical.) 2. (FIZ.) oscilație, vibrare. (~ unui mediu elastic.) 3. tremur, vibrare. (Avea o ~ în glas.)

vibrație (< it. vibration; < lat. vibratio; it. vibrazione; germ. Schwingung; engl. vibration). (Fiz.) Mișcare periodică* (alternativă) a unui corp elastic sau a particulelor unui mediu elastic (aer etc.), efectuată de o parte și de alta a unei poziții de echilibru, cu frecvență* relativ înaltă (ex.: mișcarea unei coarde de vl. ciupite sau a brațelor unui diapazon (6) lovit). Denumirea de oscilație* se dă de obicei mișcărilor cu frecvență mică (pendulul oscilează, nu vibrează). Mișcarea vibratorie are ca origine: a) perturbarea echilibrului sau deformarea unui corp sau mediu elastic, produse printr-o furnizare bruscă de energie (de ex. lovirea unei coarde de pian sau suflarea unui curent de aer asupra unei ancii* de cl.) și b) tendința de revenire la poziția de echilibru sau la forma inițială, datorită elasticității corpului asupra căruia s-a acționat. V. astfel produse sunt amplificate de v. aerului din spațiul rezonator al instr. muzical respectiv (interiorul pianului, tubul cl.; v. sunet). Ele se transmit aerului înconjurător, în care se propagă din aproape în aproape sub formă de mici variații de presiune, de „pulsații”, care în final acționează asupra timpanului urechii. Propagarea v. de-a lungul întregului lanț care pleacă se realizează sub formă de unde*, frecvența rămânând tot timpul constantă. Durata în care se efectuează o v. completă (un dus-întors al corpului sau al particulelor) este o caracteristică a sistemului vibrator și se numește perioadă (2). Numărul de perioade efectuate într-o secundă determină frecvența de v., care se măsoară în hertzi (simbol Hz). Brațele diapazonului efectuează într-o secundă 440 de mișcări dus-întors, astfel că frecvența lui de v. este 440 Hz, iar perioada de v., 1/440 s. Instr. muzicale produc v. întreținute sau amortizate. În primul caz, furnizarea de energie are loc continuu (de ex. introducerea aerului în tuburile de orgă*). Amplitudinea* de v. poate fi constantă sau variabilă după cum presiunea de suflare este constantă sau variabilă. V. produse de arcuș* sunt practic întreținute, cu observația că fenomenul vibrator este mai complex. În cel de-al doilea caz, energia este furnizată o singură dată (lovirea sau ciupirea unei coarde), astfel că amplitudinea de v. scade de la max. inițial până la anulare. V. sunet, undă.

vibrație, vibrații s. f. (tox.) stare resimțită de toxicomanul aflat sub influența drogurilor și comunicată celor din jur.