VALÁH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în Evul Mediu de către alte popoare, românilor din stânga și din dreapta Dunării. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia ori la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ.

valah, ~ă sm, a [At: M. COSTIN, O. 247 / V: vlah sm, a (S și: înv, vlach), (înv) volohi smp, (îvr) vloh sm / S și: (înv) valach / Pl: ~i, ~e / E: lat valachus, slv влахъ, ngr βλάχος, pn Wołoch, Włoch] 1 smp Nume dat în trecut populațiilor romanice de către alte popoare. 2 sm Persoană care aparținea populațiilor romanice. 3 smp Nume dat românilor de către alte popoare în Evul Mediu și menținut până la mijlocul secolului al XIX-lea pentru populația Țării Românești. 4 sm Persoană care aparținea comunității etnice românești. 5-6 a Care aparține Valahiei sau valahilor (3) Si: (asr) valahic (1-2), (îvr) valahicesc (1-2). 7-8 a Privitor la Valahia sau la valahi (3) Si: (asr) valahic (3-4), (îvr) valahicesc (3-4). 9 a Specific valahilor (3) Si: (asr) valahic (5), (îvr) valahicesc (5). 10 a (Glg; îs) Fază ~ă Fază de cutare care a afectat, în cuaternar, Munții Carpați Si: fază valahică.

valah, -ă s.m., adj. 1 s.m. (la pl.) Nume dat în Evul Mediu, de către alte popoare, populației române din stînga și din dreapta Dunării, precum și din spațiul carpatic, menținut pînă la mijlocul sec. 19 pentru populația Țării Românești; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. ♦ Ext. (curent; pop.) Nume dat locuitorilor din Muntenia de către locuitorii altor provincii românești; (și la sg.) persoană care face parte dintre acești locuitori. Din cauza meciului, moldovenii s-au supărat pe valahi. 2 adj. Care aparține Valahiei sau valahilor, referitor la Valahia sau la valahi; specific valahilor; valahic. 3 s.m. (la pl.) Nume dat în trecut, de către alte popoare, populațiilor romanice; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 4 adj. (geol.) Fază valahă = fază de cutare a pămîntului, care a afectat în cuaternar și Munții Carpați; fază valahică. • scris și (înv.) valach. pl. -i, -e. și vlah, -ă s.m., adj., (înv.) volohi s.m. pl., vloh s.m. /<lat. Valachus, slav. влахъ, ngr. Βλάχος, pol. Wołoch, Włoch.

VALÁH, -Ă, valahi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Nume dat în evul mediu românilor din stânga și din dreapta Dunării de către alte popoare. 2. Adj. Care aparține Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. sl. vlahŭ.

VALÁH¹, -Ă, valahi, -e, adj. (Învechit) Care aparține Valahiei sau populației ei, privitor la Valahia sau la populația ei.

vlah, ~ă sm, a vz valah

vlah, -ă s.m., s.f., adj. v. valah.

valáh adj. m., s. m., pl. valáhi; adj. f., s. f. valáhă, pl. valáhe

valáh s. m., adj. m., pl. valáhi; f. sg. valáhă, g.-d. art. valáhei, pl. valáhe

+vlah adj. m., s. m., pl. vlahi; adj. f., s. f. vlahă, pl. vlahe

VALÁH adj. v. românesc.

VALÁH s., adj. v. român.

valah adj. v. ROMÂNESC.

valah s., adj. v. ROMÂN.

Ioan Valahul, sfânt mucenic, originar din Oltenia. La vârsta de 15 ani a fost luat rob de către turci după înfrângerea lui Mihnea și dus la Constantinopol. Nevoind să treacă la mahomedanism, a fost supus la chinuri cumplite și omorât prin spânzurare la 12 mai 1662. Viața sfântului a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învățat grec contemporan cu el, și tipărită la Veneția de sf. Nicodim Aghioritul. A fost canonizat de Sf. Sinod la 10 octombrie 1992 și este sărbătorit la 12 mai.

Valahul v. Ioan Valahul.

KARA IFLAK sau KARA VLAH („țara românilor negri”), denumire a Țării Românești în vechile izvoare orientale.