văitat¹ sn [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~uri / E: văita] (Rar) 1-2 Văitare (1-2).

văitat², ~ă a [At: COȘBUC, AE. 244 / V: vaietat / Pl: ~ați, ~e / E: văita] (Rar; d. sunete emise de vocea umană) Care este însoțit de vaiete (1).

văitat¹ s.n. Văitare. • pl. -uri. /v. văita.

VĂITÁT s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plângere, plâns, tânguială, tânguire, tânguit, văitare, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~ul!)

VĂITAT s. boceală, bocire, bocit, căinare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Lasă ~!)