opțiuni
  • info

13 definiții pentru urcuș

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

urcuș sn [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~uri / E: urca + -uș] 1 Parcurgere a unei distanțe deplasându-se pe un teren de jos în sus Si: suire. 2 (Rar) Urcare în văzduh. 3 (Rar) Creștere (în cantitate, în valoare, în intensitate). 4 Loc, drum (sau porțiune de drum) în pantă Si: coastă1 (24), pantă, povârniș, suiș. 5-6 (Îljv) În ~ în pantă Si: urcător (2).

URCÚȘ, urcușuri, s. n. 1. Faptul de a (se) urca. 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă. – Urca + suf. -uș.

URCÚȘ, urcușuri, s. n. Faptul de a urca; loc, drum care este în pantă, care urcă. Aerul se rărea o dată cu urcușul răcoros și umed. C. PETRESCU, S. 215. Am intrat în pădure și am început să urcăm. Era un urcuș greu. GALACTION, O. I 205. După trei ceasuri de urcuș, printre stînci, cîrmim la stînga. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. Buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, P. 50. ◊ Loc. adv. În urcuș = în sus, în pantă, în urcare. Drumul duce în urcuș. STANCU, D. 16.

URCÚȘ ~uri n. Teren care urcă (unind două puncte situate la latitudini diferite); loc în pantă; suiș. /a (se) urca + suf. ~uș

urcuș n. urcare pe un munte.

urcúș m. Suiș (locu și acțiunea): începem urcușu.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

urcúș s. n., pl. urcúșuri

urcúș s. n., pl. urcúșuri

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

URCÚȘ s. v. suiș.

URCUȘ s. suiș. (~ muntelui.)

Urcuș ≠ coborâș

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

urcuș, urcușuri s. n. (tox.) primele efecte resimțite după ingerarea unui drog.

Intrare: urcuș
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • urcuș
  • urcușul
  • urcușu‑
plural
  • urcușuri
  • urcușurile
genitiv-dativ singular
  • urcuș
  • urcușului
plural
  • urcușuri
  • urcușurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

urcuș, urcușurisubstantiv neutru

  • 1. Faptul de a (se) urca. DEX '09 DLRLC
  • 2. Loc, drum care este în pantă, care urcă. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: suiș antonime: coborâș
    • format_quote Aerul se rărea o dată cu urcușul răcoros și umed. C. PETRESCU, S. 215. DLRLC
    • format_quote Am intrat în pădure și am început să urcăm. Era un urcuș greu. GALACTION, O. I 205. DLRLC
    • format_quote După trei ceasuri de urcuș, printre stînci, cîrmim la stînga. VLAHUȚĂ, O. A. II 154. DLRLC
    • format_quote Buiestrașul gîfîind își potolește puțin mersul la urcuș. CARAGIALE, P. 50. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune adverbială În urcuș = în sus, în pantă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Drumul duce în urcuș. STANCU, D. 16. DLRLC
etimologie:
  • Urca + sufix -uș. DEX '09 DEX '98 NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.