TĂTĂNEÁSĂ, tătănese, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, acoperită cu peri aspri, cu flori roșii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec.

tătăneásă s. f., g.-d. art. tătănései; pl. tătănése

TĂTĂNEÁSĂ s. (BOT.; Symphytum officinale) (reg.) boracioc, gavăț, tatană, tatin, tăltinoacă, tătănească, tătăneață, tătinoaie, zlac, barba-tatei, iarba-lui-Tat(in), iarba-tatălui, iarbă-băloasă, iarbă-neagră, mierea-ursului, rădăcină-neagră.

SYMPHYTUM L., SIMFITUM, TĂTĂNEASĂ, fam. Boraginaceae. Gen originar din Africa, Asia, Europa, cca 24 specii, erbacee, erecte, aspre, cu rădăcini cărnoase, rar bulboase. Frunze simple cu marginea întreagă, alterne, lipsite de stipele. Flori hermafrodite, glabre, albastre, purpurii sau albe (caliciul persistent, cu 5 lacinii liniare, corolă lat-cilindrică, în vîrf aproape campanulată, în interior, la bază, cu 5 solzi liniar-lanceolați, 5 petale curbate, foarte scurte sau drepte, 5 stamine, nu ies din floare), dispuse în raceme. Fruct format din 4 nucule.