TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcopuri] – Din bg. tărnokop, sb. trnokop.

târnăcop sn [At: PRAV. 9 / V: (înv) ternoc~, (reg) tarnac~, tăr~, tărnic~, tărnoc~, ~nacof, ~nac~ / Pl: ~oape, (reg) ~uri / E: bg търнокоп] Unealtă formată dintr-o bară curbată de oțel, fie cu capetele ascuțite, fie ascuțită la un capăt și lată la celălalt, fixată pe o coadă de lemn, folosită în lucrări manuale de săpare, în minerit etc. Si: (reg) motâcă, pic², târsă¹ (2), țuag.

TÂRNĂCÓP, târnăcoape, s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, prinsă într-o coadă de lemn, folosită la săpat în pământuri tari, la spart pietre etc. [Pl. și: târnăcópuri] – Din bg. tărnokop, scr. trnokop.

TÂRNĂCÓP ~oápe n. Unealtă constând dintr-o bară de oțel, ascuțită la un capăt și lată la celălalt, fixată într-o coadă de lemn și folosită pentru desfundarea pământurilor tari sau pentru spartul rocilor. /<bulg. tărnokop

târnăcop n. instrument de fier în formă de ciocan, lat la un capăt și ascuțit de celălalt, cu care se sapă, se scot rădăcini și pietre. [Bulg. TRŬNŬKOP, săpoiu, lit. sapă de scos spini (din slav. TRŬNŬ, spin, și KOPATI, a săpa)].

TÎRNĂCÓP, tîrnăcoape s. n. Unealtă formată dintr-o bară masivă de oțel, ascuțită la un capăt (sau la amîndouă capetele), fixată într-o coadă de lemn și folosită la spart pietre, la săpat în pămînturi tari etc. Scoase din odaia din fund un tîrnăcop... și începu să sape. GALACTION, O. I 149. Doi soldați bătrîni săpau groapa, scuipîndu-și des în palme și hîcîind a osteneală după fiece lovitură de tîrnăcop. REBREANU, P. S. 11. În amurgul serii el se ridică, își luă cazmaua, tîrnăcopul și lopata... apoi se uită cu ochi pînditori în toate părțile. SLAVICI, O. I 319. ◊ Fig. Balzac putea spune odinioară... că tîrnăcopul criticii dărîmă, nu construiește. SADOVEANU, E. 41.

tîrnăcóp și -acóp n., pl. oape (bg. trŭnokop, tŭrnokop, tîrnăcop, d. trŭn, spin, mărăcine, și kopaíy, sap [vsl. kopati]. V. tîrn și ocop). Munt. Rar Mold. Unealtă de dărîmat (numită și ghionoaĭe), de scos petre din pavaj ș. a. (Are forma unuĭ mare cĭocan cu doŭă cĭocurĭ, dintre care unu lat). – În Mold. cazma, maĭ ales cînd e numaĭ cu un cĭoc. V. țiŭ 1.

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

târnăcóp s. n., pl. târnăcoápe

TÂRNĂCÓP s. (reg.) cioancă, gheunoi, motâcă, pioc, săpoi, țiu, țucloi, (Mold.) cazma, (prin Ban.) chilăviță, (Munt.) chirlopan, ciocan, (Transilv.) crampen, (prin Transilv.) săpălău, (prin vestul Transilv.) târsă. (Sapă cu ~ul.)

TÎRNĂCOP s. (reg.) cioancă, gheunoi, motîcă, pioc, săpoi, țiu, țucloi, (Mold.) cazma, (prin Ban.) chilăviță, (Munt.) chirlopan, ciocan, (Transilv.) crampen, (prin Transilv.) săpălău, (prin vestul Transilv.) tîrsă. (Sapă cu ~.)