tâmplă¹ sf [At: PSALT. 278 / V: (reg) plântă, ~pă, tânglă sf, tâmp sn / Pl: ~le / E: ml *templa] 1 (Și, reg, îs ~la capului) Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz Si: (îrg) timpuri. 2 (Pex) Părul care acoperă o parte din tâmple¹ (1). 3 (Reg; șîs ~la urechii) Adâncitura de după ureche.

TÂMPLĂ² ~e f. 1) Parte laterală a capului, cuprinsă între ochi, ureche, frunte și obraz. 2) Păr care crește în această parte. ~e cărunte. /<lat. templa

tâmplă f. partea laterală a capului, între ochiul și urechea. [Lat. TEMPLA = TEMPORA].

TÎ́MPLĂ¹, tîmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. Fata începu a plînge, cu mîna stîngă la tîmplă. SADOVEANU, M. C. 63. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Ia o drughineață groasă de stejar în mînă... și pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă. CREANGĂ, P. 55. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. ◊ (Poetic) Moșneag senin, eu tîmpla ta curată, O cer, pe veci, nădejdii mele pază. GOGA, P. 26. ◊ (Prin metonimie) Vartolomeu Diaconu încercă să-l vadă pe d. Demetru Demetrian cu tîmplele cărunte. C. PETRESCU, A. 458. Deși începuse a-i cărunți tîmplele, de rele tot nu se lăsa. STĂNOIU, C. I. 145.

1) tî́mplă f., pl. e (lat. tĕmpla [fem. sing.], îld. tĕmpus, pl. témpora, tîmple; it. tempia, pv. templa, fr. tempe). Partea laterală și puțin înfundată a capuluĭ, între ochĭ și ureche, la oasele temporale.

tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple

tâmplă (parte laterală a capului, catapeteasmă) s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple

TÂMPLĂ s. (ANAT.) (reg.) moiște, moalele-capului, moalele-frunții, moalele-obrazului, ochi-mort, ochi-orb.

TÎMPLĂ s. (ANAT.) (reg.) moiște, moalele-capului, moalele-frunții, moalele-obrazului, ochi-mort, ochi-orb.

tîmplă (-le), s. f. – Moalele capului, moiște. – Megl. timbă. Lat. tĕmpla, prin confuzia tĕmpus „tîmplă” cu templum (Pușcariu 1730; REW 8635; Tiktin), cf. it. tempia, sicil. tèmpula, prov. templa, v. fr. temple. Pentru tempus „tîmplă”, cf. Benvenisti, Mélanges Vendryes, Paris 1950, p. 56. Uz general. mai puțin în V țării (ALR, I, 13). În Trans. se folosește uneori timpuri „pentru tîmplă”, der. normal de la tĕmpus, tĕmpǒra (Lacea, Dacor., II, 625).