tzintui [At: DOSOFTEI V. S. martie 40^r/20 / V: (reg) tzan~ / Pzi: ~esc (rar) tzintui / E: tzinta¹ + ui] 1 vt A bate tzinte¹ (1) cuie etc. 2 vt A impodobi cu tzinte¹ (12). 3 vt A fixa cu tzinte¹ (1) cuie piroane etc. Si: a pironi. 4 vt (C. i. un obiect de incaltzaminte) A prinde tzinte¹ (3) pe talpa pentru a asigura stabilitatea mersului. 5 vt (C. i. un buzdugan o ghioaga etc.) A fereca cu ghinturi Si: a ghintui². 6 vt (Rar; cu complementul „cuiul”) Ai turti varful pentru a se fixa mai bine in locul in care a fost batut. 7 vt (Inv) A intari o instalatzie cu icuri. 8 vt (Ivr; cu complementul „tunul”) Ai astupa lumina cu un cui sau cu o tzinta¹. 9 vt (Inv; spc) A fixa in cuie pentru a tortura mai ales a rastigni Si: a pironi. 10 vt (Ie) A ~ (pe cineva) la stalp (sau la stalpul infamiei) A supune (pe cineva) oprobriului public Si: a blama (1) a infiera. 11 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului” „pe loc” „in loc”) A face pe cineva sa nu se poata mishca Si: a imobiliza a pironi (irg) a tzinti (3). 12 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului” „pe loc” „in loc”) A obliga pe cineva sa stea pe loc Si: a opri a pironi (irg) a tzinti (4). 13 vt Ashi indrepta ochii privirea intro anumita directzie. 14 vt A privi fix shi insistent. 15 vt (Inv) A ochi. 1617 vtr (Inv; fig) A (se) indrepta spre... 18 vt A indica (pe cineva sau ceva). corectata

TZINTUÍ tzintuiesc vb. IV. Tranz. 1. A fixa a intzepeni a bate (ceva) cu cuie cu tzinte; a pironi. Printre scindurile tzintuite in ferestre patrundeau lame reci de vint. DUMITRIU B. F. 151. ◊ Expr. A tzintui (pe cineva) la stilp (sau la stilpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public a infiera. Ion Ghica ishi alcatui guvernul... dar il atacara cu invershunare albii cind firesc ar fi fost sal sageteze roshii shi sal tzintuiasca la stilp pentru k plecase de la ei. PAS L. I 249. A tzintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) sa se opreasca sa ramina nemishcat neclintit. Fiecare tablou fiecare piesa aproape te tzintuieshte locului shitzi cere so priveshti so analizezi so gushti. STANCU U.R.S.S. 116. Rushinea il tzintuise locului. REBREANU I. 30. A sta (sau a ramine) k tzintuit locului (pe loc sau in loc) = a se opri shi a ramine nemishcat neclintit (de spaima de mirare etc.); a sta (sau a ramine) locului. Ramasera tzintuite pe loc fiindca pentru intiia oara vedeau un banchet boieresc. PAS Z. IV 61. Femeia ramine k tzintuita in loc neshtiind ce sa mai zica de bucurie. DUNAREANU CH. 108. ♦ A infige a bate (cuie tzinte). SHi ei cami bateau Prin talpe Prin palme Tot cuie de fier TZinte de otzel; SHund’le tzintuia Singe k curgea. TEODORESCU P. P. 27. ◊ (In contexte figurate) Un cerc de foc i stringea capul shi un cui tzintuit in frunte parea cai sfredeleshte creierul. BART S. M. 77. ♦ A sili (pe cineva) sa stea nemishcat neclintit. TZintuit in pat de o rana grea ofta amar shi sarbad cu privirile in gol cu fruntea incretzita. SADOVEANU O. I 95. Dupa sfirshitul actului intii Radu era singurul care ramasese tzintuit pe scaun. BASSARABESCU S. N. 167. ◊ (In contexte figurate) Sa pui soarelui mina in piept sal tzintuieshti in loc pe ceruri shi sal indatoreshti de a nu se mishca. HOGASH M. N. 158. 2. A impodobi cu tzinte. Copiii imbujoratzi la fatza de ger se strigau zgomotos unii pe altzii alergind printre zidurile albe ce sclipeau in bataia soarelui parca erau tzintuite cu pietre scumpe. BUJOR S. A. 105.

A TZINTUÍ ~iésc tranz. 1) A bate in tzinte (pentru a prinde sau a fixa ceva). 2) fig. (persoane) A sili sa ramana nemishcat; a pironi; a imobiliza. 3) A impodobi cu tzinte. /tzinta + suf. ~ui

tzintuì v. 1. a bate cu tzinte: a tzintui un tablou; 2. a intzepeni in genere.

tzantui v vz tzintui

tzintuĭésc v. tr. (d. tzinta saŭ vsl. *centovati k pol. centkować a puncta). Bat in tzinte: a tzintui un tabloŭ. Fig. Pironesc fixez (de ex. cind doĭ se bat ĭar unu din eĭ il impinge pe cellalt in parete asha in cit sa nu se maĭ poata mishca).

tzintuí (a ~) vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. tzintuiésc imperf. 3 sg. tzintuiá; conj. prez. 3 sa tzintuiásca

tzintuí vb. ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. tzintuiésc imperf. 3 sg. tzintuiá; conj. prez. 3 sg. shi pl. tzintuiásca

tzintui (ind. prez. 1 sg. shi 3 pl. tzintuiesc conj. tzintuiasca)

tzintuesc uiasca 3 conj. uiam 1 imp.

TZINTUÍ vb. 1. v. pironi. 2. v. fixa.

TZINTUI vb. 1. a pironi (inv.) a gavozdi. (A ~ ceva in perete.) 2. a atzinti a fixa a pironi a tzinti (rar) a sticli (inv. shi reg.) a stilpi (rar fig. ) a scufunda. (Ishi ~ ochii pe...; il ~ cu privirea.)