tuturiga sf [At: CADE / V: (reg) ~ig s / Pl: ~igi / E: pbl fo cf duriga] (Olt) 1 Roata¹. 2 Obiect de forma unei rotzi¹. 3 Cerc¹ (1). 4 (Ie) A (se) da sau a (se) duce dea ~ga (sau) ~gu A (se) da sau a (se) duce dea rostogolul. 5 (Spc) Volant la mashina de treierat. 6 Rotula. 7 Jocul de copii „roata”.

tuturíga f. pl. ĭ (var. din tuturez). Bc. (rev. I. Crg. 7 311). Volant (la mashina de treĭerat).

volant ~a a [At: PROT. – POP. N. D. / Pl: ~ntzi ~e / E: fr volant] 1 (Rar) Care poate zbura (1). 2 (Rar) Care se poate mentzine in aer. 3 Care poate fi deplasat cu ushurintza shi cu rapiditate Vz mobil. 4 (Is) Echipa ~a Echipa mobila care se deplaseaza cu mare ushurintza dintrun loc de munca in altul dupa nevoie. 5 Care se poate desprinde Si: detashabil. 6 (Is) Foaie ~a Tiparitura pe o singura foaie care se difuzeaza in public k manifest k afish etc. 7 (Ias) Fila detashabila dintrun caiet dintro carte etc. 8 (Is) Biblioteca ~a Fond de cartzi apartzinand unei biblioteci shi imprumutat unei institutzii pentru folosintza temporara.

*volánt a adj. (fr. volant d. voler a zbura; lat. volare part. prez. volans volantis. V. volatil). Necusut liber care nu se tzine de alte foĭ: foaĭe volanta. Care se rapede in coace shi’n colo p. a linishti un teritoriŭ: coloane (de trupe) volante. S. n. (shi volan) pl. e. Roata mare shi grea care la o mashina pastreaza uniformitatea mishcariĭ (pop. tuturiga). V. tircol.

TUTURÍGA s. v. rotula.

tuturiga s. v. ROTULA.

tuturíga tuturígi s.f. (reg.) 1. roata. 2. rotula.