trădător, ~oare [At: POLIZU / V: (înv) truditor sm / Pl: ~i, ~oare / E: trăda + -ător cf it traditore] 1-2 smf, a (Persoană) care înșală în mod perfid încrederea cuiva, pactizând cu inamicul. 3-4 smf, a (Persoană) care este neloială față de cineva sau de ceva. 5-6 smf, a (Persoană) care divulgă un secret, un plan etc. 7-8 smf, a (Persoană) care comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie. 9 a (Fig) Care dezvăluie intențiile, gândurile, sentimentele cuiva.

TRĂDĂTÓR, -OÁRE, trădători, -oare, adj. Care trădează, care este lipsit de credință; vînzător, înșelător, perfid. Soție trădătoare: Îți las a ta viață ca o povară grea. MACEDONSKI, O. I 250. Iar de se face partea unui suflet fățarnic și trădător, atunci pierde toată iluzia. NEGRUZZI, S. I 56. (Substantivat) Rosti uscat, încet și deslușit: trădător! Trădător pînă la capăt. GALAN, Z. R. 369. Te las a fi prada Lui Tomșa, care vine a fi răzbunător Și mie și Carminei, infame trădător. ALECSANDRI, T. II 186. O presimțire amară îmi zicea că omul acesta... este un trădător. NEGRUZZI, S. I 51.

TRĂDĂTÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care săvârșește un act de trădare. /a trăda + suf. ~tor

trădător m. cel ce comite o trădare.

*trădătór, -oáre s. (d. trădat, dar infl. și de it. traditore). Care trădează, vînzător: Ĭuda a fost trădătoru luĭ Hristos.

truditor sm vz trădător

!trădător adj. m., s. m., pl. trădători; adj. f., s. f. sg. și pl. trădătoare

trădătór s. m., pl. trădătóri

trădătór s. m., pl. trădătóri

TRĂDĂTÓR adj., s. 1. adj., s. vânzător,(înv.) proditor, prodot. (~ de patrie.) 2. s. iudă, vânzător. (Ești un ~, amice!) 3. adj. (înv.) hain. (Exista printre ei un om ~.)

TRĂDĂTOR adj., s. 1. adj., s. vînzător, (înv.) proditor, prodot. (~ de patrie.) 2. s. iudă, vînzător. (Ești un ~, amice!) 3. adj. (înv.) hain. (Exista printre ei un om ~.)