trântor sm [At: CANTEMIR, IST. 164 / V: (îrg) ~tur, (reg) ~ndor, ~tăr, ~on, ~e, ~ture, ~tuv, ~tură sf / Pl: ~i / E: ns cf trânt²] 1 Masculul albinei. 2 (Fam; fig) Persoană care nu vrea să muncească și care trăiește din munca altora Si: leneș. 3 (Ent; reg) Muscă-de-cal (Gastrophilus equi). 4 (Ent; reg; îf trândor) Tăun¹ (1) (Tabanus bovinus).

TRÂNTOR ~i m. 1) Bărbătușul albinei. 2) fig. Bărbat care nu vrea să muncească și trăiește pe socoteala altora. /<sl. trontu

trântor m. 1. albină mare sau bărbătească care nu lucrează, ci mănâncă numai (Crabro): trântorii n’au ac; 2. fig. leneș. [Slav. TRǑTŬ, bondar].

TRÎ́NTOR, trîntori, s. m. Bărbătușul albinei (insectă care nu ia parte la producerea mierii și care, după roit, este exterminată de albinele lucrătoare). Vedeți, zise el, fiece stup are cîte o albină mare, ce se cheamă trîntor... acesta nu face miere, dar cînd e vorba de mîncare, el aleargă cel dintîi. BOLINTINEANU, O. 325. După ce însă s-a isprăvit roitul, albinele se pun și omoară trîntorii. I. IONESCU, M. 383. ♦ Fig. Persoană care nu vrea să muncească și trăiește din munca altora. V. parazit. Apoi, creștin bun, nouă nu ne sînt cu priință trîntorii și șchiopii de la domnie. SADOVEANU, N. P. 29. Cînd trecea pe stradă, vedea atîția trîntori fericiți. VLAHUȚĂ, O. A. III 146. Pîinea, fierul o rodește, Tot cu fierul ne-o păstrăm; Ea e-a celui ce-o muncește, Trîntorilor n-o mai dăm. BOLLIAC, O. 204.

trî́ntor m. (bg. trŭntol, trŭtol, sîrb. trut, a. î., d. vsl. trontŭ, gărgăun, bondar. V. trînd). Masculu albineĭ. Fig. Om leneș, parazit.

trấntor s. m., pl. trấntori

trântor s. m., pl. trântori

TRÂNTOR adj., s. 1. adj., s. v. leneș. 2. s. (ENTOM.) (prin Mold.) lăutar. (Albină lucrătoare și ~.)

Trântor ≠ muncitor, truditor

TRÎNTOR adj., s. 1. adj., s. indolent, leneș, puturos, trîndav, (rar) somnoros, (înv. și pop.) neharnic, (reg.) caniv, lenos, zăcaș, (Mold.) duglan, dugliș, lainic, (prin. Olt.) sanchiu, (Transilv. și Bucov.) trînd, (înv.) lenevos, tanduriu. (Om ~.) 2. s. (ENTOM.) (prin Mold.) lăutar. (Albină lucrătoare și ~.)

trîntór (-ri), s. m. – 1. Masculul albinei. – 2. Parazit, leneș. Sl. trątŭ „bondar” (Cihac, II, 422; Byhan 340; Tiktin), cf. sb. trut, pol. trąd „trîntor”. – Der. trîntori, vb. (a distruge trîntorii dintr-un stup).

trântor, trântori s. m. 1. (prst., înv.) medic angajat să îngrijească în mod constant personalul unui bordel. 2. membru al unui echipaj al poliției rutiere, dotat cu un radar, care aplică amenzi pentru depășirea vitezei legale.