trâmbiță sf [At: PSALT. 90 / V: (îvr) trom~, trumbeță, (îrg) ~ită, (reg) trenb~, trim~ / Pl: ~țe, (înv) ~ți / E: vsl трѫБица, mg trombita] 1 Instrument muzical de suflat, din alamă Si: goarnă, trompetă (1), (înv) trâmbă (1), (reg) trubă, trupcă². 2 (Reg; îc) ~ța-ciobanului Plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata). 3 (Reg; îc) ~ța-mușchiului Lichen cu tulpini scurte, în formă de cupă (Cladonia pyxidata). 4 (Reg; îc) ~ța-piticilor Soi de ciuperci comestibile (Craterellus cornucopioides). 5 (Fam) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 6 (Reg) Bucium¹ (1). 7 (Muz; reg) Surliță. 8 (Reg) Fluier ciobănesc. 9 (Atm; îvr; îs) ~ța lui Eustaș Trompa (6) lui Eustache. 10 (Îvr; îs) ~ța matchii sau ~ța mitrii Oviduct. 11 (Reg) Arbust agățător cu flori mari, galben-roșiatice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans).

TRÂMBIȚĂ¹ ~e f. 1) înv. Instrument muzical de suflat, constând dintr-un tub de alamă, îndoit de două ori, cu clape, având un capăt larg în formă de pâlnie, care emite sunete clare și pătrunzătoare; trompetă; goarnă. 2) Instrument muzical popular de suflat, constând dintr-un tub conic, lung până la trei metri, folosit în regiunile de munte pentru semnalizări. [G.-D. trâmbiței] /<sl. tronbica

TRÂMBIȚĂ² ~e f. Arbust agățător cu flori galbene-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală. ◊ ~a-ciobanului plantă erbacee cu flori albastre în formă de clopoței. /<sl. tronbica

trâmbíță f. numele popular al trompetei sau al buciumului. [Slav. TRÕBIȚA, fluier].

TRÎ́MBIȚĂ, trîmbițe, s. f. Trompetă, goarnă. Trîmbițele roșiorilor zvîrliră în văi țipete mînioase. SADOVEANU, O. VI 48. Văzduhul fu străfulgerat de sunetul arămiu al trîmbiței. REBREANU, R. II 254. Trîmbița dădea semnalul de alarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I 149. ◊ Fig. Trîmbițele de revoltă sunau pretutindenea. GANE, N. II 84. 2. (Regional) Bucium. 3. Arbust agățător cu flori mari, galben-roșietice, cultivat ca plantă ornamentală (Tecoma radicans). ◊ Compus: trîmbița-ciobanului = mică plantă erbacee cu flori albastre, în formă de clopoței (Gentiana ciliata). – Pl. și: trî́mbiți (SADOVEANU, O. VII 131, COȘBUC, P. I 56).

trî́mbiță f., pl. e (vsl. trombica, fluĭer, dim. d. tromba, vălătuc. V. trîmbă). Trompetă saŭ goarnă (la călărĭ saŭ pedeștri). – Vechĭ și trî́mbiță, pl. e. V. hîrjoană.

trấmbiță s. f., g.-d. art. trấmbiței; pl. trấmbițe

trâmbiță s. f., g.-d. art. trâmbiței, pl. trâmbițe

trâmbiță, -țe.

TRÂMBIȚĂ s. v. goarnă.

TRÂMBIȚĂ s. v. bucium.

TRÎMBIȚĂ s. (MIL.) goarnă, trompetă, (înv.) trompă, trubă.

trîmbiță s. v. BUCIUM.

trấmbiță, trâmbițe, (trâmbdíță, trâmbițătoare), s.f. – Instrument muzical pastoral; tulnic: „Lung de 2,90 m până la 3,10 și făcut din lemn ușor învelit în tinichea, ea [trâmbița] este un instrument eminamente păstoresc, din care se cântă cu mâna rezemată cu cotul în coapsă. (...) Referitor la trâmbiță, se crede că oile, odată cu apariția stelelor, dacă o aud cântând, se așază jos, își pun cruciș cele două picioare de dinainte și capul peste ele și ascultă cu religiozitate profundă ariile cântate – până într-atât farmecă acest instrument mai ales în timpul nopții. De fapt, sunetele puternice și în același timp line și dulci ale acestui instrument armonizează perfect cu tot ce aparține accidentelor regiunii muntoase, așa că fiorii ecoului produs cu tăria singurătății nopții pătrund adânc firea naturii” (Papahagi, 1925: 125). – Din sl. tronbica „fluier” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

trấmbiță, -e, (trâmbdíță, trâmbițătoare), s.f. – Instrument muzical pastoral; tulnic: „Lung de 2,90 m până la 3,10 și făcut din lemn ușor învelit în tinichea, ea [trâmbița] este un instrument eminamente păstoresc, din care se cântă cu mâna rezemată cu cotul în coapsă” (Papahagi 1925). – Din sl. trabica (DER, DEX). Din rom. provine ucr. trymbita (Candrea).

cu surle și trâmbițe expr. în mod zgomotos / ostentativ.