troahnă sf [At: CANTEMIR, HR. 418 / V: (reg) trah-, ~acnă, ~agnă, ~amnă, ~ană, ~ocnă, ~ognă, ~oh~, ~oină, ~omnă, ~onă, trună / Pl: ~ne / E: nct] 1 (Pop) Guturai¹. 2 (Pop; pex) Răceală. 3 (Pop; pex) Gripă (1). 4 (Med; înv) Catar² (1). 5 (Med; reg) Febră tifoidă (15). 6 (Mdv; reg) Răpciugă.

TROÁHNĂ s. f. (Învechit) Răceală, guturai. Eu zac de guturai... așa troahnă tătărască de mult n-am mai pătimit. CARAGIALE, O. VII 152. Pojarul... se ivește cu semne de troahnă. PISCUPESCU, O. 255. – Variantă: troácnă (DEMETRIUS, V. 120) s. f.

TROAHNĂ s.f. (Mold., Ban., Criș.) Guturai, răceală. A: Și alte locuri megiașe cu acestea ca cum ar fi fost o troahnă lipicioasă intrat într-însele. CANTEMIR, HR. C: Trohnĕ. Catharrhus. AC, 375. Pentru troană doftoriia: miere, vin . . . să le mănînci că-ți va trece. MISC. 1778, 16^v. Variante: troană (MISC. 1778, 16^v). Etimologie necunoscută.

troahnă f. Mold. Tr. răceală, un fel de influență. [Și trocnă (în Oltenia): origină necunoscută].

troáhnă și troánă f., pl. e (din ngr. vrăhnos, răgușeală). Pop. Guturaĭ. – În Mold. și rahnă? Și trohneală, pl. elĭ (Btș.). V. trohnit.

troacnă sf vz troahnă

TROÁCNĂ s. f. v. troahnă.

troáhnă (pop.) s. f., g.-d. art. troáhnei; pl. troáhne

troáhnă s. f., g.-d. art. troáhnei; pl. troáhne

TROÁHNĂ s. v. catar, coriză, febră tifoidă, gripă, guturai, răceală, rinită, tifos.

troahnă s. v. CATAR. CORIZĂ. FEBRĂ TIFOIDĂ. GRIPĂ. GUTURAI. RĂCEALĂ. RINITĂ. TIFOS.

troáhnă (-ne), s. f. – Gripă, guturai, răceală. – Var. Mold. troană, trohneală, Banat trocnă, trocneală. Sl. otravna „boală contagioasă” (Drăganu, Dacor., IV, 748); pentru pierderea lui o-, cf. strachină. Legătura cu ngr. βραχνός „răgușit” (Scriban) este mai puțin probabilă. Nu se folosește în N (ALR, I, 112). – Der. trohnit, adj. (cu guturai).