TREIERĂTOÁRE, treierători, s. f. 1. Mașină de treierat; batoză. Cîntă treierătoarea Hore noi dimineții, Crește fremătătoarea Bucurie a vieții! DEȘLIU, G. 39. 2. (Regional) Tăvălug folosit la treierat; val (III 4). Caii poartă după dînșii, mai ales la treieratul ovăzului, un sul de piatră cu șase praguri care se numește... treierătoare. PAMFILE, A. R. 207.

TREIERĂTOÁRE ~óri f. Mașină agricolă pentru treieratul cerealelor; batoză. /a triera + suf. ~toare

TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător.

treierător, ~oare [At: (a. 1750) GCR II, 62/32 / P: tre-i~ / V: (înv) tri~, trierătoriu, (reg) trierătoare sf / Pl: ~i, ~oare / E: treiera¹ + ~(ă)tor] 1 a Care treieră¹ (1). 2 smf Persoană care se ocupă cu treieratul¹ (1) cerealelor. 3 sf Mașină de treierat¹ (1) Si: batoză. 4 sf (Reg) Tăvălug folosit la treierat¹ (1).

TREIERĂTÓR, -OÁRE, treierători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor care lucrează la batoză. 2. S. f. Mașină de treierat; batoză. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ător.

treerătoare f. mașină de treerat.

treierătoáre² (mașină) s. f., g.-d. art. treierătórii; pl. treierătóri

treierătoáre (mașină) s. f., g.-d. art. treierătórii; pl. treierătóri

treierătoare, pl. treierători

treierătoare, -tori.

secerătoáre-treierătoáre s. f., g.-d. art. secerătórii-treierătóri; pl. secerătóri-treierătóri

secerătoáre-treierătoáre s. f., pl. secerătóri-treierătóri

TREIERĂTOÁRE s. v. batoză.

TREIERĂTOÁRE s. v. tăvălug, vălătuc.

TREIERĂTOARE s. (AGRON.) batoză, (pop.) mașină, (Transilv., Ban. și Olt.) tobă. (Duc grîul cules la ~.)

treierătoare s. v. TĂVĂLUG. VĂLĂTUC.