TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). ♦ Metodă potrivit căreia se poate ajunge la cunoașterea realității pe baza experienței psihice subiective. – V. trăi. corectată

trăire sf [At: PR. DRAM. 282 / Pl: ~ri / E: trăi] 1 Viețuire. 2 Mod de a trăi (11). 3 Conviețuire. 4 Experiență sufletească (trăită cu intensitate). 5 Identificare cu personajul unei piese. 6 Metodă metafizică de cunoaștere care pretinde că se poate ajunge la cunoașterea întregii realități pe baza experienței psihice subiective. 7 Totalitatea proceselor psihice care servesc ca mijloc de cunoaștere ale trăirii (6). 8 (Reg; d. oameni; îla) De-a ~a Vrednic.

TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. 2. Proces sufletesc, experiență sufletească (trăite cu intensitate). 3. Metodă metafizică de cunoaștere care pretinde că se poate ajunge la cunoașterea întregii realități pe baza experienței psihice subiective; totalitatea proceselor psihice care servesc ca mijloc de cunoaștere, ale acestei metode. – V. trăi.

TRĂÍRE s. f. 1. Faptul de a trăi; viețuire. Setea lui de a trăi preschimba ceea ce îi era refuzat din pricina morții apropiate... într-o neasemuită trăire după moarte. CAMIL PETRESCU, O. II 346. 2. Metodă metafizică de cunoaștere care, pe baza unor experiențe psihice confuze și subiective, pretinde în mod arbitrar că ar ajunge la cuprinderea întregii realități; totalitatea proceselor psihice care servesc drept bază acestei metode.

TRĂÍRE ~i f. Proces sufletesc trăit cu intensitate. /v. a trăi

!trăire s. f., g.-d. art. trăirii; (sentimente) pl. trăiri

trăíre s. f., g.-d. art. trăírii

trăíre s. f., g.-d. art. trăírii; pl. trăíri