toană² sf [At: ANTIPA, P. 454 / Pl: ~ne / E: ucr, rs тоня] 1 Loc bogat în pește, unde se aruncă năvodul². 2 (Reg) Mulțime de pești. 3 (Reg) Stol de păsări. 4 (Reg) Haită de lupi. 5 (Reg) Adunare a flăcăilor pentru alegerea persoanelor care să conducă și să supravegheze desfășurarea datinilor de Crăciun. 6 Ocol făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod², care prinde peștele înconjurându-l. 7 Aruncătură de năvod². 8 (Îe) A da (sau a trage) ~na (sau o ~) A arunca năvodul și a-l scoate. 9 (Îe) A întinde ~na A desfășura larg năvodul². 10 (îe) A închide ~na A strânge năvodul² cu pește. 11 Timpul cuprins între momentul aruncării și cel al scoaterii năvodului². 12 Spărtură făcută în gheața unei ape pentru a pescui sau pentru a scoate apă Si: copcă, ochi¹, (reg) produf. 13 Bătaie între pești. 14 Timpul când peștele umblă după mâncare. 15 Felul de a se manifesta al peștelui când umblă după hrană. 16 Timp potrivit de prins pește.

TOÁNĂ², toane, s. f. Ocolul făcut prin desfășurarea largă și completă a unui năvod, care prinde peștele înconjurîndu-l; loc (bogat în pește) unde se aruncă năvodul. Era la al cincilea ceas al amiezii, tovarășii ceilalți își potriveau undițele pentru altă toană de pescuit. SADOVEANU, N. F. 90. Să-ți spui toana peștelui, Ținutul morunilor Și-adăpostul somnilor. PĂSCULESCU, L. P. 177. ◊ Expr. A întinde toana = a desfășura larg năvodul, lărgind spațiul de pescuit. Amîndouă dubele pornesc în direcții opuse, ca să «facă ocolul» și să cuprindă între aripile năvodului un spațiu cît se poate de larg; atunci se zice că au întins toana. ANTIPA, P. 473. A închide toana = a aduna, a strînge năvodul (cu pește). La un semn al vătafului, lotcele pornesc una spre alta, spre a se împreuna și, încrucișîndu-se, a «închide toana». ANTIPA, P. 473. A da (sau a trage) toana (sau o toană) = a arunca o singură dată năvodul și a-l scoate. Cînd ajung la celălalt capăt, atunci apucă amîndoi de lopeți spre a trage toana la vale. ANTIPA, P. 515. Trase-o toană, trase două, Trase toane pînă-n nouă. PĂSCULESCU, L. P. 176. El p-atît nu se lăsa; Năvod în mare-arunca, Două-trei toane trăgea. TEODORESCU, P. P. 95. ♦ Spărtură făcută în gheața unei ape pentru a pescui sau pentru a scoate apă. V. copcă, ochi.

TOÁNĂ² ~e f. 1) Ocol făcut special pe o întindere de apă unde se pescuiește cu năvodul. 2) Loc bogat în pește. 3) Timp potrivit pentru prins pește. 4) Gaură pe suprafața înghețată a unei ape, făcută pentru a prinde pește sau pentru a lua apă; copcă; produf. /<ucr., rus. tonea

toană f. 1. gaură mare făcută iarna de pescari în ghiața unui râu spre a putea pescui: toană de năvod; 2. fig. caprițiu: e cu toane; 3. clipă: îl mustră o toană. [Tr. toană, butie de unde noțiunea de orificiu; sensurile 2 și 3 sunt metafore din sfera pescuitului (cf. sinonimul copcă)].

2) toană (oa dift.). f., pl. e (cp. cu rus. tónĕa, pescuire, aruncătură de năvod, loc unde se aruncă năvodu; pol. tonia, adîncătură în apă, cîrd de peștĭ prinșĭ, loc închis de năvoade). Aruncătură de năvod: în toana asta am prins mult pește. Timp potrivit de prins pește: peștele se prinde cînd e toana luĭ.

toánă s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

toánă (capriciu, ocol) s. f., g.-d. art. toánei; pl. toáne

TOÁNĂ s. v. acces, atac, banc, bătaie, boiște, cârd, copcă, criză, furie, haită, înverșunare, mânie, ochi, puseu, stol.

toană s. v. ACCES. ATAC. BANC. BĂTAIE. BOIȘTE. CÎRD. COPCĂ. CRIZĂ. FURIE. HAITĂ. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE. OCHI. PUSEU. STOL.

toánă (-ne), s. f. – 1. Aruncarea plasei de pescuit. – 2. Gaură, copcă în apa înghețată pentru a putea pescui. Sl., cf. sb. ton „acțiunea de a scufunda”, tonuti „a scufunda” (Scriban).