TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor2, privitor la titani²; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique.

titanic, ~ă a [At: RUSSO, ap. BUL. COM. IST. I, 53 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr titanique] 1 Care are puteri sau proporții de titan¹ (2) Si: colosal, enorm, extraordinar, gigantic, uriaș, (rar) titanesc (1), titanian (1). 2-3 Privitor la titani¹ (2-3) Si: excepțional, extraordinar, (rar) titanesc (2-3), titanian (2-3). 4-5 Care aparține titanilor¹ (2-3) Si: excepțional, extraordinar, (rar) titanesc (4-5), titanian (4-5).

TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care aparține titanilor², privitor la titani²; care are puteri sau proporții extraordinare, uriaș, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique.

TITÁNIC, -Ă, titanici, -e, adj. Care are putere sau proporții de titan. Geniul titanic al lui Rubens. GHEREA, ST. CR. II 89. Nu răscoli cu-atîta Grozavă ușurință titanica turbare Ce-n așchii sclipitoare gîndirea mi-o sfăramă. EMINESCU, O. IV 64.

TITÁNIC, -Ă adj. De titan; extraordinar, uriaș; titanesc, titanian. [Cf. fr. titanique].

TITÁNIC², -Ă adj. de titan, gigantesc; titanesc. (< fr. titanique)

TITÁNIC¹ adj. acid ~ = acid al titanului 2. (< fr. titanique) corectată

TITÁNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de titani; propriu titanilor. /<fr. titanique

titanic a. gigantic.

*titánic, -ă adj. (vgr. titanikós). Gigantic: muncă titanică. Adv. A munci titanic.

titánic adj. m., pl. titánici; f. titánică, pl. titánice

titánic adj. m., pl. titánici; f. sg. titánică, pl. titánice

TITÁNIC adj. colosal, extraordinar, gigantic, uriaș. (Eforturi ~.)

TITÁNIC s., adj. v. portlandian.

TITANIC adj. colosal, extraordinar, gigantic, uriaș. (Eforturi ~.)

TITANIC s., adj. (GEOL.) portlandian. (Straturi ~.)