TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u-] – Tichie + suf. -uță.

tichiuță sf [At: POLIZU / P: ~chi-u~ / V: (reg) chichi~, chitiu~, titiu~ / Pl: ~țe / E: tichie + -uță] 1-4 (Reg; șhp) Tichie (1, 6) (mică) Si: (reg) tichioară (1-4). 5 (Pop; euf) Diavol (1). 6 (Pop; în basme; îs) ~ța dracului Pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă.

TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. [Pr.: -chi-u] – Tichie + suf. -uță.

TICHIÚȚĂ, tichiuțe, s. f. Diminutiv al lui tichie. ◊ (În basme) Tichiuța dracului = pălărioară înzestrată cu puterea de a-l face nevăzut pe cel care o poartă. Pînă să-i iau de veste, s-a făcut nevăzut prin hățiș, parcă avea tichiuța dracului în cap. GHICA, S. 284.

Tichiuță f. nume ironic dat necuratului (căruia poporul îi atribue o tichie roșie care îl face nevăzut).

tichiúță f., pl. e. Tichie mică. Tichiuță, nume ironic dat diavoluluĭ din pricina tichiuțeĭ roșiĭ pe care ĭ-o atribue poporu și care-l face nevăzut.

tichiúță (-chi-u-) s. f., g.-d. art. tichiúței; pl. tichiúțe

tichiúță s. f. (sil. -chi-u-), g.-d. art. tichiúței; pl. tichiúțe

TICHIÚȚĂ s. (reg.) tichioară.

TICHIUȚĂ s. (reg.) tichioară.