TEMPORÁL², -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ◊ Propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat, f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcția unui complement circumstanțial de timp. Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din fr. temporel.

temporal², ~ă [At: HELIADE, O. I, 209 / V: (înv) tim~, timpur~ / Pl: ~i, ~e / E: fr temporel] 1 a (Îvr) Care trece cu timpul Si: temporar (1), trecător (22), vremelnic. 2 a (Înv) Laic. 3 a (Înv; pex) Care ține de lumea materială Si: pământesc. 4 a Relativ la timp (1). 5 a Situat în timp (1). 6 a (Grm) Care indică timpul (1). 7 a (Grm) Privitor la timp (1). 8-9 sf, a (Grm; șîs propoziție circumstanțială ~ă) (Propoziție) circumstanțială de timp. 10 a (Grm; îs) Conjuncție ~ă Conjuncție care introduce o propoziție temporală² (9).

TEMPORÁL², -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ♦ Propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat, f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcțiunea unui complement circumstanțial de timp. Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din fr. temporel.

TEMPORÁL², -Ă adj. Care indică timpul, privitor la timp, care are loc în timp. ♦ Propoziție temporală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul în care are loc acțiunea din propoziția regentă; conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. [Cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempus – timp].

TEMPORÁL², -Ă adj. care indică timpul, referitor la timp; care are loc în timp. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul de desfășurare a acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o temporală. (< fr. temporel)

TEMPORÁL² ~ă (~i, ~e) Care ține de timp; propriu timpului. Limitele ~e. ◊ (Propoziție) ~ă propoziție suborbonată care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă; circumstanțială de timp. Conjuncție ~ă conjuncție care introduce o propoziție subordonată de timp. /<fr. temporel

temporal a. 1. care trece cu timpul, peritor (în opozițiune cu etern): bunuri temporale; 2. privitor la interesele pământești (în opozițiune cu spiritual): putere temporală; 3. secular (în opozițiune cu ecleziastic): jurisdicțiune temporală.

1) *temporál, -ă adj. (lat. temporalis). Care trece cu timpu, peritor, trecător (în opoz. cu etern): existența temporală a omuluĭ. Material, secular, pămîntesc, lumesc (în opoz. cu spiritual, bisericesc): puterea temporală a papilor (cînd eraŭ suveranĭ teritorialĭ), tribunal temporal. Adv. A trăi temporal.

TEMPORÁLĂ, temporale, adj. f. (Și substantivat) (Propoziție) care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă (avînd funcțiunea unui complement circumstanțial de timp).

!temporál¹ (referitor la timp/la tâmplă) adj. m., pl. temporáli; f. temporálă, pl. temporále

temporál (privitor la timp) adj. m., pl. temporáli; f. sg. temporálă, pl. temporále

temporálă s. f., g.-d. art. temporálei; pl. temporále

TEMPORÁL adj. v. efemer, laic, lumesc, mirean, mirenesc, pământean, pieritor, profan, schimbător, temporar, trecător, vremelnic.

temporal adj. v. EFEMER. LAIC. LUMESC. MIREAN. MIRENESC. PĂMÎNTEAN. PIERITOR. PROFAN. SCHIMBĂTOR. TEMPORAR. TRECĂTOR. VREMELNIC.

Temporal ≠ atemporal

TEMPORÁL, -Ă adj. (cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempus – timp): în sintagmele circumstanțial temporal și circumstanțială temporală (v.).

TEMPORÁLĂ s. f. (< adj. temporal, -ă, cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempo „timp”): propoziție subordonată circumstanțială cu funcție de complement circumstanțial de timp pe lângă verbul sau locuțiunea verbală din propoziția regentă. Exprimă trei nuanțe ale raportului temporal: de anterioritate, de simultaneitate și de posterioritate (v. în acest sens circumstanțiálă). ◊ ~ fálsă: subordonată circumstanțială care pare numai că este o t., dar care în realitate are valoare consecutivă, ca în exemplul „Scriitorii noștri au șlefuit limba într-atâta, până ce au făcut din ea o bijuterie”.