talaz sn [At: (a. 1783) GCR II, 130/3 / V: (reg) tălaș, tăl~ / Pl: ~uri, ~e / E: tc talaz] 1 (Lpl) Val mare stârnit de furtună pe mări și pe oceane. 2 (Pop; pgn) Val (mare) al unui fluviu, al unui râu etc. Si: (reg) talachii. 3 (Pan) Vânt (puternic) care antrenează mase de nori, nisip etc. 4 (Fig) Șir de nori. 5 (Fig) Mișcare revoluționară. 6 (Fig) Sentiment puternic. 7 (Fig) Tuse. 8 (Fig; lpl) Coline¹. 9 (Reg) Săritură.

TALÁZ, talazuri, s. n. (Mai ales la pl.) Valuri mari, stîrnite de furtuni (în special pe mări și pe oceane). Și marea răscolită ridica talazuri... cît omul de înalte. DELAVRANCEA, O. II 315. Bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunării. ISPIRESCU, L. 354. Vîntul trece-n spaimă pe al mărilor talaz. EMINESCU, O. I 94. ◊ (Prin analogie) Vîntul subțire adusese nori plini, se învîrtoșase, rostogolind uriașe talazuri de ninsoare. C. PETRESCU, C. V. 137. Începe să se așeze o viață mai statornică de-a lungul... Dunării, atît de des încercat cînd de foc, cînd de apă, cînd de înecul talazurilor de nisip. VLAHUȚĂ, R. P. 17. ◊ Fig. Așa merse multă vreme prin talazurile negre ale nopții, prin ploaia frămîntată de vînt. SADOVEANU, O. III 287. O lăcustă Din verdele talaz, Robustă, Îmi sare pe obraz. TOPÎRCEANU, P. 138. O, de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Că-n cer talazuri nalte de negură întinde. EMINESCU, O. IV 302. – Pl. și: talaze (DELAVRANCEA, T. 204, NEGRUZZI, S. II 6). – Variantă: tăláz (COȘBUC, P. II 281) s. n.

TALÁZ ~uri n. mai ales la pl. Val mare ce se formează pe mări și oceane în timpul furtunii. /<turc. talaz

talaz n. val de mare: razele lunei resfrânte în mii de talazuri OD. [Turc. TALAZ].

taláz n., pl. urĭ (turc. talaz și talas, talaz, d. ngr. thálassa, mare: alb. talaz, sîrb. talas). Val de mare.

tălaz smn vz talaz

TĂLÁZ s. n. v. talaz.

taláz s. n., pl. talázuri

taláz s. n., pl. talázuri

TALÁZ s. v. val.

TALAZ s. undă, val. (~urile mării.)

taláz (-zuri), s. n. – 1. Val. 2. Hulă. – Mr. talază, megl. talaz. Tc. talaz (Roesler 603; Șeineanu, II, 346; Ronzevalle 115), din gr. θάλασσα, cf. alb., sb. talas, bg. talaz. – Der. tălăzui, vb. (a se undui, a se agita, a se frămînta, despre mare).