săblaznă sf [At: COD. VOR. 243^r/5 / Pl: ~ne / E: slv съблазнь] (Înv) 1 Primejdie (de moarte). 2 Supărare. 3 (Șîs) Piatra ~nei Obstacol. 4 Prilej de a greși căzând în păcat. 5 Ceea ce constituie un izvor de grașeli, de păcate. 6 Cenușă (1). 7 Defăimare (3). 8 Păcătuire. 9 (Med) Poluție. 10 Onanie².

săbláznă f., pl. e (vsl. sŭblaznŭ, -znĭ. V. blaznă). Sec. 16-17. Greșeală, sminteală, scandelă. Poluțiune.

SĂBLÁZNĂ s. v. abatere, ademenire, atracție, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, ispită, necaz, neplăcere, păcat, poluție, seducere, seducție, spermatoree, supărare, tentație, vină, vinovăție.

săblaznă s. v. ABATERE. ADEMENIRE. ATRACȚIE. CULPABILITATE. CULPĂ. EROARE. GREȘEALĂ. ISPITĂ. NECAZ. NEPLĂCERE. PĂCAT. POLUȚIE. SEDUCERE. SEDUCȚIE. SPERMATOREE. SUPĂRARE. TENTAȚIE. VINĂ. VINOVĂȚIE.

săbláznă (-ne), s. f. – 1. Greșeală, păcat. – 2. Scandal, zarvă. – 3. Poluție. – 4. Masturbare. Sl. sŭblaznŭ (Tiktin), ca și der. săblăzni, vb. (a greși; a scandaliza, a șicana; a avea poluții); săblăznitor, adj. (scandalizator).