surguci [At: NEAGOE, ÎNV. 180 / 8 / V: (îvr) ~u, (nob) ~giuc / Pl: ~uri, (rar) ~ce sn, ~ sm / E: tc sorguç] 1 sn Mănunchi de pene (de struț) ori de pietre scumpe, sau de pene ornamentat cu pietre scumpe ce împodobea odinioară un turban sau un ișlic. 2 sm (Bot; lpl) Plantă erbacee cu frunzele devizate în numeroase segmente liniare, cu florile albastre, roz, albe sau pestrițe, care se cultivă ca plantă ornamentală Si: (reg) bonzari, cătănioare (6), ciocănași (7), ciocul (9)-ciorii, coconași, crăcuțe, gâlceavă (3), floarea-grâului, nemțișori-de-grădină, ocheșele, păpucei, pinteni, tătăiși, toporași, țâța-caprei (Consolida ambigua). 3 (Bot; Reg) Nemțișori (Delphinium consolida). 4 (Bot; Reg) Brebenel (1) (Corydalis Marchalliana).

SURGÚCI², surguciuri și surguce, s. n. (Învechit și arhaizant) Panaș din pene (de struț) împodobit cu pietre scumpe, purtat de sultani și de domnii romîni, la turban sau la ișlic (uneori și de oșteni, la căciulă). V. egretă. Fiecare oștean își pune piatră de olmaz la frunte și surguci de aur. SADOVEANU, F. J. 434. Șlicul de samur, pus cam într-o parte, era împodobit cu un surguci alb și sprijinit cu o floare mare de smaragde. NEGRUZZI, S. I 145.

SURGÚCI² ~ n. reg. Substanță solidă de culoare roșie sau cafenie, folosită în stare topită pentru aplicarea sigiliilor; ceară roșie. /<turc. sorguç

surgúci² (mănunchi de pene) s. n., pl. surgúciuri

surgúci (panaș) s. n., pl. surgúciuri

SURGÚCI s. 1. panaș. (~ purtat de sultan la turban.) 2. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), cătănioare (pl.), ciocănași (pl.), coconași (pl.), crăcuțe (pl.) gâlceavă, ocheșei (pl.), păpucei (pl.), pinten, pintenaș, tătăiși (pl.), toporași (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-păsării, floarea-grâului, floare-domnească, nemțișor-de-grădină, țâța-caprei.

surgúci (-uri), s. n. – 1. Panaș împodobit, mănunchi de pene. – 2. Plantă (Delphinium Ajacis). Tc. sorguc (Șeineanu, II, 350; Lokotsch 1926), cf. ngr. σεργούτζι, sb. sorguč.