SUPRESIÚNE, supresiuni, s. f. (Înv.) Suprimare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. suppression, lat. suppressio, -onis.

supresiune sf [At: SĂULESCU, HR. II, 282/14 / V: (înv) ~ie / Pl: ~ni, (îvr) ~ / E: lat suppressio, -onis fr suppression] 1 (Înv) Suprimare (1). 2 (Îvr) Omorâre. 3 (Înv) Suprimare (4).

SUPRESIÚNE, supresiuni, s. f. (Livr.) Suprimare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. suppression, lat. suppressio, -onis.

SUPRESIÚNE, supresiuni, s. f. (Franțuzism învechit) Suprimare. Pentru școala lui Despot... s-ar fi redactat... o cronică latină, pe alocuri dezvoltată ca stil, dar cuprinzînd un foarte mare număr de greșeli, confuzii și supresiuni. IORGA, L. II 561. Excedentele rezultate din deosebitele supresiuni ale budgetului. I. IONESCU, P. 120.

SUPRESIÚNE s.f. (Liv.) Suprimare. [< fr. suppression].

SUPRESIÚNE s. f. 1. suprimare. 2. (biol.) reluarea activității unei gene, pe care aceasta o pierduse în urma unei mutații. (< fr. suppression, lat. suppressio)

*supresiúne f, (lat. suppressio. V. presiune). Acțiunea de a suprima. – Și suprimare.

supresiúne (înv.) (su-pre-si-u-) s. f., g.-d. art. supresiúnii; pl. supresiúni

supresiúne s. f. (sil. -pre-) presiune

SUPRESIÚNE s. v. cădere, dispariție, înăbușire, reprimare, suprimare.

supresiune s. v. CĂDERE. DISPARIȚIE. ÎNĂBUȘIRE. REPRIMARE. SUPRIMARE.

supresiúne s.f. (înv.) 1. suprimare, desființare, eliminare, înlăturare, lichidare. 2. omorâre, ucidere. 3. excludere, eliminare a unor semne grafice, cuvinte, paragrafe, capitole dintr-o lucrare; înlăturare.