sugrumat, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. septembrie 4^r/11 / V: (reg) zu~ / Pl: ~ați, ~e / E: sugruma] 1 a (D. ființe, mai ales d. oameni) Presat pe gât cu mâinile, cu labele sau cu un obiect, blocând căile respiratorii și sufocând (pentru a omorî) Si: gâtuit² (1), strangulat (1), (rar) jugulat, (îvp) nădușit, (îrg) înecat, (reg) îmberegățit, înnădușit, (îvr) sugușat² (1). 2 s (Înv) Ființă (de obicei animal sau pasăre domestică) ucisă (ca jertfă, în ritual) prin sugrumare (1). 3 a (Rar; d. părți ale corpului, d. tendoane etc.) Care prezintă o malformație constând dintr-o îngustare. 4 a (D. oameni sau d. părți ale corpului lor) Care este strâns prea tare de un obiect de îmbrăcăminte, de o legătură etc. (care împiedică mișcările, îngreuiază respirația etc. 5-6 a, av (Fig; d. glas, voce etc.) Cu timbrul alterat, diminuat, datorită unei emoții, spaimei etc. Si: gâtuit² (2), înăbușit, înecat, strangulat, surd. 7 (Fig; d. oameni) Cuprins de o emoție (foarte) puternică, de o stare de spirit deosebită Si: apăsat² (7), chinuit² (2), copleșit² (1).

SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strîns de gît, gîtuit; ucis prin sufocare. ◊ Fig. «Divina comedie» este produsul Italiei, ruptă în bucăți, pustiită prin lupta orașelor, sugrumată și pîngărită prin nelegiuirile grozave ale nobililor și ale preoților. GHEREA, ST. CR. II 75. 2. Fig. Copleșit, chinuit (de o stare sufletească); sufocat. I-am bătut la ușă, sugrumat de sfiala primelor versuri, în după-prînzul unei minunate zile de toamnă. VLAHUȚĂ, O. A. II 284. 3. Fig. (Despre voce, despre rostire) Cu timbrul alterat, înăbușit, surd. «Înconjurați casa...», răcneau glasuri peste măsură de sugrumate. CAMILAR, N. I 172. Strigătele guturale, sugrumate, crescură în val. CĂLINESCU, E. O. I 107. Conferențiarul... cu o voce alterată, aproape sugrumată de emoție, începu. VLAHUȚĂ, O. A. I 222. ♦ Care nu poate fi articulat; înăbușit, înecat, frînt. Cînd prăpastia mă înghițea... mă deșteptam cu țipătul sugrumat în gît și spuzit peste tot trupul. DELAVRANCEA, T. 24. – Variantă: (regional) zugrumát, -ă (SADOVEANU, O. VII 19) adj.

SUGRUMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SUGRUMA. 2) fig. (despre voce, vorbire) Care abia se aude. /v. a (se) sugruma

zugrumat, ~ă a vz sugrumat²

zugrumat, -ă adj. v. sugrumat.

ZUGRUMÁT, -Ă, adj. v. sugrumat.

SUGRUMÁT adj. 1. gâtuit, strangulat, (înv.) sugușat. (Persoană ~.) 2. v. gâtuit.

SUGRUMAT adj. 1. gîtuit, strangulat, (înv.) sugușat. (Persoană ~.) 2. gîtuit, înăbușit, înecat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...)