subrogație sf [At: HAMANGIU, C. C. 264 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: lat subrogatio, fr subrogation] 1 Operație juridică prin care o persoană substituie pe alta în cadrul unui raport juridic, urmând ca drepturile și obligațiile celui substituit să revină subrogatului. 2 Operație juridică prin care unui bun i se transmit calitățile juridice ale bunului pe care îl înlocuiește în cadrul unui patrimoniu sau al altei universalități juridice Si: subrogare (2).

SUBROGÁȚIE, subrogații, s. f. (Jur.) Subrogare. – Variantă: (învechit) subrogațiúne s. f.

SUBROGÁȚIE s.f. Subrogare. [Gen. -iei, var. subrogațiune s.f. / < lat. subrogatio].

SUBROGÁȚIE s. f. subrogare. (< fr. subrogation)

subrogațiune sf vz subrogație

SUBROGAȚIÚNE s.f. v. subrogație.

subrogați(un)e f. substituțiune juridică: plata prin subrogațiune.

*subrogațiúne f. (lat. sub-rogatio. V. rugăcĭune). Jur. Substituțiune în dreptu altuĭa. – Și -áție și -áre.

!subrogație (desp. su-bro-, -ți-e) s. f., art. subrogația (desp. -ți-a), g.-d. art. subrogației; pl. subrogații, art. subrogațiile (desp. -ți-i-)

!subrogáție (su-bro-, -ți-e/sub-ro-) s. f., art. subrogáția (-ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (-ți-i-)

subrogáție s. f. (sil. -ți-e), art. subrogáția (sil. -ți-a), g.-d. art. subrogáției; pl. subrogáții, art. subrogáțiile (sil. -ți-i-)

SUBROGÁȚIE s. v. subrogare.

SUBROGAȚIE s. (JUR.) subrogare.