stăvar sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 303 / V: stev~ / Pl: ~i / E: stavă + -ar] 1-2 (Pop) Herghelegiu (1-2). 3 (Înv) Armăsar (1). 4 (Reg; pan) Specie de insecte de noapte nedefinită mai îndeaproape.

STĂVÁR, stăvari, s. m. Îngrijitor, păzitor de cai la pășune. Petru plecă deci pe calea arătată de șearpe, și nu mult merse pînă ce să și-ntîlni cu stăvarul. RETEGANUL, P- II 42. – Variantă: stevár (ALECSANDRI, P. P. 314) s. m.

STĂVAR s.m. (Mold., Ban.) Herghelegiu, // B: Într-o zi mearsă stăvariul la Filip împărat și zisă. A 1750, 58^v. Etimologie: stavă + suf. -ar. Vezi și stavă. Cf. d u v a l m (1), herghelegiu.

stăvar m. Tr. herghelegiu: s’adoarmă stăvarii, să le fur armăsarii POP.

stăvár m. (d. stavă). Ban. Trans. Olt. Herghelegiŭ.

stevar sm vz stăvar

stăvár (reg.) s. m., pl. stăvári

stăvár s. m., pl. stăvári

STĂVÁR s. v. herghelegiu.

stăvar s. v. HERGHELEGIU.

stăvár, stăvári, s.m. (reg.) 1. păzitor de cai la pășune; herghelegiu. 2. (înv.) armăsar. 3. specie de insectă de noapte.

stăvár, stăvari, s.m. – (reg.; înv.) Păstorul / cel care păzește caii de la stână. ♦ (onom.) Stavăr, Stavâr, Stavarache, Stăvărescu, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din stavă „herghelie” + suf. -ar (Scriban, DEX, MDA).

stăvár, -i, s.m. – Păstorul / cel care păzește caii de la stână. – Din stavă „herghelie” + -ar.