STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Pref. stră- + fund.

străfund sn [At: BARONZI, L. 120 / V: (înv) ~ref~ / Pl: ~uri / E: stră- + fund] 1 Distanță, punct, loc etc. considerate de la suprafața unui lucru, de la un reper dat etc. până la o distanță (mare) spre interior. 2 Locul, partea (cea mai) din fund, din interior a unui spațiu, a unui obiect etc. Si: adânc (3), adâncime (2), afund (2), fund (18), profunzime.

STRĂFÚND, străfunduri, s. n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Stră- + fund.

STRĂFÚND, străfunduri, s. n. (Adesea fig.) Adînc, adîncime. Cîteodată, Cimpoieșu intra în vorbă. Răspundea cu grijă și ochii lui aveau în străfund lumini mari de mirare. CAMILAR, N. I 35. Fu în ochii lui în clipa asta o oboseală care venea din străfundul timpurilor, căci e în el istovirea tuturor strămoșilor. CAMIL PETRESCU, O. II 282. Moș Petrache s-a mulțumit să caște vîrtos, să se uite în străfundul cerului, la stele, la lună. POPA, V. 181. Simțea cum i se ridică din străfundul sufletului... un dor de răzbunare. BART, E. 218.

STRĂFÚND ~uri n. Partea interioară adâncă a unui lucru. ~ul pământului. /stră- + fund

strefund sn vz străfund

străfúnd s. n., pl. străfúnduri

străfúnd s. n., pl. străfúnduri

STRĂFÚND s. 1. v. adânc. 2. adânc, adâncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ul pământului.)

STRĂFUND s. 1. adînc, adîncime, afund, fund, profunzime. (Din ~ lacului.) 2. adînc, adîncime, afund, fund, măruntaie (pl.), profunzime, (reg.) afundiș, afunzime, (fig.) baiere (pl.), (înv. fig.) mațe (pl.). (În ~ pămîntului.)