STRUNGĂREÁȚĂ, strungărețe, s. f. 1. Răritură între dinți (mai ales între cei doi incisivi de la mijloc, de sus); strungă. [Nevasta] are strungăreață și vorbește gros, ca un bărbat. STANCU, D. 73. Lelea cu coadele lungi Și cu strungăreață-n dinți. TEODORESCU, P. P. 306. 2. Găleată în care se mulg oile. Am și eu o oiță, mă duc s-o mulg în strungăreață. RETEGANUL, P. III 56. Fugind însă pe coastă la vale, căzu și sparse strungăreața, care era de pămînt. id. ib. 56.

STRUNGĂREÁȚĂ ~éțe f. rar (la oameni) Distanță mai mare decât cea obișnuită între dinții incisivi de sus. /strungă + suf. ~ăreață

strungăreață f. 1. găleată mare (cam de zece litri); 2. scobitură pe dinții calului ce se șterge cu încetul prin rosătură: dinții cei de sus cu strungăreață la mijloc CAR. [Lit. găleată de strungă; pentru sensul 2, cf. sinonimul mursă].

strungăreáță f., pl. ețe (d. strungă). Strungă, distanta dintre dințiĭ incizivĭ de sus la uniĭ oamenĭ: a avea strungăreață, cu dințiĭ în strungăreață. Găleată de vre-o zece litrĭ întrebuințată la stînă. V. știrbătură.

strungăreáță s. f., g.-d. art. strungăréței; pl. strungăréțe

strungăreáță s. f., g.-d. art. strungăréței; pl. strungăréțe

STRUNGĂREÁȚĂ s. (pop.) strungă, (reg.) postrungă. (~ între dinți.)

STRUNGĂREAȚĂ s. (pop.) strungă, (reg.) postrungă. (~ între dinți.)

strungăreáță, strungărețe, s.f. – Distanță mare între incisivii de sus; strungă. – Din strungă + suf. -ăreață (Scriban, DEX, MDA).