STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. (Pop.) Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură.

strujitură sf [At: PSALT. 194 / Pl: ~ri / E: struji + -(i)tură] 1 (Pop; lpl; de obicei urmat de pp „de” care indică felul) Așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. 2 (Îvr; pan; csnp) Material erodat (și cărat) de o apă curgătoare (din matca ei). 3 (Rar; pex) Obiect strujit².

STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură.

STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. Fîșie (de lemn sau de metal) care cade în timpul lucrului de la strung sau de la rindea. Strujitură de fier. ▭ Strujituri blonde ca niște papiliote desfăcute zăceau aruncate în toate părțile. ANGHEL, PR. 82.

STRUJITÚRĂ ~i f. Deșeu constând din resturi de lemn sau de metal, provenite din strujire. /a struji + suf. ~tură

strujitúră f., pl. ĭ. Lucru strujit. Surcele căzute de la strug.

strujitúră (pop.) s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri

strujitúră s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri

STRUJITÚRĂ s. 1. (reg.) strujea. (~ metalică.) 2. v. talaș.

STRUJITURĂ s. 1. (reg.) strujea. (~ metalică.) 2. talaș, (Transilv.) hoaspe (pl.). (~ rezultată de la rindeluire.)

strujitúră, strujitúri, s.f. 1. (pop.; la pl.) așchie de lemn; talaș, geluitură; așchie de lemn, șpan. 2. (înv.) material erodat și cărat de o apă curgătoare. 3. (înv.) obiect cioplit, strunjit.