STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Străbunic (1). ♦ Răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Pref. stră- + bun.

străbun, ~ă [At: POLIZU / V: (îvr) ~reb~ / Pl: ~i, ~e / E: stră- + bun] 1-2 smf, a Tatăl sau mama bunicului sau a bunicii, considerați în raport cu strănepoții Si: străbunic (1), strămoș (3), răzbunic, (rar) răzbun¹. 3 smf Persoană care a trăit cu câteva generații înaintea cuiva și aparține aceluiași neam. 4 smf (Mpl) Generații anterioare, înaintași (care au viețuit într-o epocă îndepărtată) Si: predecesor, părinte (1), strămoș (2), (îvr) moș, (înv) protopărinte, (înv; asr) străbunic (1). 5 a Care aparține străbunilor (3). 6 a Privitor la străbuni (3). 7 a Specific străbunilor (3). 8 a Moștenit de la străbuni (3) Si: părintesc, strămoșesc (4), străvechi (7), (rar) străbunic (6), (asr) străbunesc (4). 9 a Care este foarte vechi, din vremea străbunilor Si: străvechi (1), (nob) străbunic (7).

STRĂBÚN, -Ă, străbuni, -e, adj. s. m. și f. 1. Adj. Strămoșesc; străvechi. 2. S. m. și f. Tatăl ori mama bunicului sau al bunicii, în raport cu strănepoții lor; străbunic (1), răzbunic, strămoș (2). 3. S. m. și f. Strămoș (1). – Stră- + bun.

STRĂBÚN², -Ă, străbuni, -e, adj. 1. Strămoșesc. Iar după datina străbună Cînd îi întinzi paharul plin, El nu bea pînă ce închină Și varsă jos un strop de vin. IOSIF, PATR. 23. Gloria străbună pe strămoși cinstește: În zadar nepotul cu ea se fălește, Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic. ALEXANDRESCU, M. 324. 2. Străvechi. Eu vă sărut, păreți străbuni, Pe varul vost’ scobit de ploaie. GOGA, P. 22. Domniță, aste scule străbune le primește Și-n semn de mulțumire cu ele te gătește. ALECSANDRI, T. II 93.

STRĂBÚN¹ ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care aparține generațiilor precedente; privitor la generațiile precedente; din vremuri foarte îndepărtate; strămoșesc; străvechi. Glie ~ă. /stră- + bun

străbun m. pl. 1. părinții părinților noștri; 2. cei ce au trăit înaintea noastră. [V. bun]. ║ a. moștenit dela străbuni: datini străbune.

străbún, -ă s. (stră- și bun, bunic). Rar. Strămoș. Adj. Strămoșesc.

străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; adj. f., s. f. străbúnă, pl. străbúne

străbún adj. m., s. m., pl. străbúni; f. sg. străbúnă, pl. străbúne

STRĂBÚN adj., s. 1. adj. părintesc, strămoșesc, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moșia ~.) 2. s. pl. părinți (pl.), strămoși (pl.). (Datină rămasă de la ~.) 3. s. străbunic, strămoș, (înv.) protopărinte. (E un ~ de-al meu.) 4. adj. străvechi, (înv.) străbunesc. (Datină ~.)

STRĂBUN adj., s. 1. adj. părintesc, strămoșesc, (înv.) străbunesc. (Să ne apărăm moșia ~.) 2. s. pl. părinți (pl.), strămoși (pl.). (Datină rămasă de la ~.) 3. s. străbunic, strămoș, (înv.) protopărinte. (E un ~ de-al meu.) 4. adj. străvechi, (înv.) străbunesc. (Datină ~.)