spițelnic sn [At: I. GOLESCU, C. / V: ~ern~, ~țăl~, spli~ / Pl: ~ice / E: spiță¹ + -elnic] 1 Sfredel cu mâner folosit în rotărie la executarea găurilor în butucul și în obezile roții, pentru introducerea spițelor¹ (1) Si: (pop) sfredel, (reg) spițar. 2 (Pgn) Sfredel lung și subțire Si: butelnic. 3 (Reg) Unealtă cu care rotarul găurește butucul roții ca să intre capătul osiei Si: lingură, sfredel. 4 (Reg) Coarbă² (1). 5 (Ast; reg; șîs șpițelnicul mare) Sfredelul (18). 6 (Ast; reg; îs) ~ul mic Sfredelul (19).

SPIȚÉLNIC, spițelnice, s. n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a se introduce spițele; sfredel lung și subțire (pentru găuri mici). Am un berbec negru și scoate lînă albă (Spițelnicul). ȘEZ. XIII 31.

SPIȚÉLNIC ~ce n. Sfredel cu care se fac găuri în butucul și în obezile roții pentru a monta spițele. /spiță + suf. ~elnic

spițelnic n. Mold. sfredel, cu trei coarne, cu care se găurește căpățâna roții spre a-i pune spițele.

spițelnic n., pl. e (d. spiță). Sfredel cu treĭ colțĭ de făcut găurĭ în care să intre capetele spițelor. V. cepar.

spițélnic s. n., pl. spițélnice

spițélnic s. n., pl. spițélnice

SPIȚÉLNIC s. (TEHN.) butelnic, (reg.) spițar. (Cu ~ul se fac găuri mici.)

SPIȚÉLNIC s. v. sfredel.

SPIȚELNIC s. (TEHN.) butelnic, (reg.) spițar. (Cu ~ se fac găuri mici.)

spițelnic s. v. SFREDEL.

SPIȚÉLNICUL s. art. v. sfredelul.

spițelnicul s. art. v. SFREDELUL.