sobor¹ sm vz sobol¹

sobor² sn [At: PSALT. HUR. 9^v/23 / V: (înv) săboară, săb~, seb~, izb~, zbor (S și: sbor), (reg) stob~ / Pl: ~oare, (rar) ~uri / E: slv съворъ, соворъ] 1-2 Sinod (1-2). 3 (Pex) Clerul unei biserici sau al unei mănăstiri care participă la oficierea unei slujbe religioase. 4 (Înv) Sfat (11). 5 (Înv; pan) Întrunire. 6 (Înv; pex) Mulțime de oameni adunați laolaltă. 7 Slujbă religioasă ortodoxă la care participă de obicei un număr mare de clerici. 8 (Îrg) Sărbătoare religioasă populară închinată unor sfinți, care se prăznuiește în ajunul, în ziua sau a doua zi după celebrarea sfinților respectivi. 9 (Înv) Catedrală (1). 10 (Îvr) Peristil al unei biserici. 11 (Îvr) Sistem solar.

SOBÓR, soboare, s. n. 1. (Învechit și arhaizant) Adunare de oameni, întrunire, consfătuire; sfat. Uite, astăzi chiar... Vreau să țină, nu știu unde, o-ntrunire, un sobor. DAVILA, V. V. 25. [Muzele] cunosc trecutul ca și prezentul și ghicesc viitorul, iar cu cîntările lor măiestre înveselesc tot soborul zeiesc. CARAGIALE, N. S. 78. Puterea d-a face legi, d-a scoate dăjdii sta în adunarea sau soborul a toată țara. BĂLCESCU, O. II 13. ◊ (Glumeț) Și cum știe-o rugăciune Doamna măsălariță, Tot soborul îi propune S-o aleagă stariță. TOPÎRCEANU, B. 50. ♦ (Bis.) Sinod. Cîte soboare și revizii de fețe bisericești și politecești, și cîți străini din toată lumea... n-au trecut prin satul nostru. CREANGĂ, A. 74. 2. (Învechit) Catedrală. O biserică catedrală, adecă sobor, ce are o lucrare deosebită atît înăuntru cît și pe afară. GOLESCU, Î. 170.

SOBÓR soboáre n. 1) înv. Întrunire a unui grup de persoane pentru a discuta și a hotărî ceva; adunare; reuniune; sfat. 2) Organ suprem bisericesc de conducere. 3) Biserică centrală dintr-un oraș, unde serviciul divin este oficiat, de obicei, de un episcop; catedrală. 4) (în biserica ortodoxă) Slujbă religioasă oficiată de mai mulți slujitori ai cultului. /<sl. suboru, soboru

sobor n. 1. sinod: dat în judecată dinaintea soborului OD.; 2. adunarea fruntașilor: soborul a toată țara; 3. adunare: soborul arhanghelului Gavril. [Vechiu-rom. sobor = slav. SŬBORŬ, adunare].

sobór și (vechĭ) săbór n., pl. oare, și zbor, pl. urĭ (vsl. sŭborŭ, bg. sŭbor, sîrb. sabor, rus. sobór. V. zbor 2). Reuniune, întrunire. Conciliŭ, sinod, adunare de arhiereĭ saŭ de preuțĭ distinșĭ. Totalitatea unor preuțĭ orĭ călugărĭ dintr’un loc.

săbor² sn vz sobor²

sebor sn vz sobor²

stobor³ sn vz sobor²

zbor⁴ sn vz sobor²

zbor² s.n. (înv., reg.) Bîlci, tîrg anual, iarmaroc. ♦ Ext. Piață publică. • pl. -uri. /<srb. zbor, bg. сбор.

zbor¹ s.n. 1 (Mod de) deplasare în aer a unui corp (a unei păsări, a unei insecte, a unui obiect etc.) cu ajutorul aripilor a căror sustentație poate fi realizată fie cu un consum de energie din interior (la păsări, la avioane etc.) sau din exterior (la planoare, la zmeie etc.), fie fără consum de energie (la aerostate), fie prin mișcare balistică. Goni cu mîna zborul acestor negre libelule (GAL.). ◊ Platformă de zbor = platformă pe un aerodrom sau pe puntea unui portavion, de pe care decolează avioanele. Zbor fără escală v. escală. Zbor planat v. planat. ◊ Loc.adv. (Ca) din (sau în, într-un) zbor = a) în timpul zborului. Prinde insectele în zbor. Δ Expr. A lua pasărea din zbor v. lua; b) ext. în fugă, repede, iute. S-a dus ca în zbor la nașă-sa (SADOV.). A prins ideea din zbor. Δ Expr. A mulge oaia din zbor v. mulge; c) dintr-o dată. Scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor (ALECS.); d) în treacăt. Am auzit, în zbor, că va veni mîine. ◊ Loc.vb. A da zbor (sau zborul) (cuiva) = a) a da drumul, a elibera. Bătrînul preot... Furtunelor dă zborul (EMIN.); b) a azvîrli cu putere. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor (POP.). A face un zbor = a zbura. ◊ Expr. A-și lua zborul = a) a se înălța în aer; b) a începe să alerge repede. Caii... pe cîmp își luau zborul (ALEX.); c) a pleca; a-și începe viața, o activitate, o profesie pe cont propriu, fară o îndrumare tutelară; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. Mi-am luat zborul de la casa părintească; d) a evada, a fugi. Te-nchid în cameră, de unde n-o să mai poți să-ți iei zborul; e) a se pierde, a dispărea. Zile ce-n vecinicie-și iau repedele zbor (ALEX.); f) fig. a se dezvolta, a-și lua avînt. Al meu e Despot!... planu-mi ia zbor acum mai tare (ALECS.). A trece în zbor = a trece foarte repede. ◊ Compar. Brațele goale... se agitară ca un zbor de pasăre albă (CA. PETR.). ˙* Fig. Geniul său îi imprimă un zbor tot mai sigur... către realism și adevăr (SADOV.). ♦ Ext. Deplasare în spațiu a unei rachete sau a unei astronave. 2 Deplasare rapidă, bruscă, prin aer a unui obiect aruncat sau purtat de vînt. Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit (LAB.). ♦ Menținere în aer (a unui obiect purtat de vînt, de curenți etc.); planare, plutire. Priveam zborul frunzelor. ♦ Mișcare rapidă, violentă (a vîntului). 3 Fig. Mers iute, vijelios; viteză, goană, fugă. Admira pe șosea zborul mașinii de curse. ♦ Avînt, elan. Îi lipsea zborul, spontaneitatea (VLAH.). • pl. -uri. /de la zbura, prin derivare regresivă.

!sobor (slujbă religioasă; sinod) s. n., pl. soboruri

sobór (slujbă religioasă, sinod) s. n., pl. soboáre

sobór s. n., pl. soboáre

sobor, -boare.

SOBÓR s. (BIS.) conciliu, sinod. (~ ecumenic.)

SOBÓR s. v. adunare, catedrală, întrunire, reuniune, sfat.

SOBOR s. (BIS.) conciliu, sinod. (~ ecumenic.)

sobor s. v. ADUNARE. CATEDRALĂ. ÎNTRUNIRE. REUNIUNE. SFAT.

sobór, soboare, s.n. – 1. Adunare, întrunire, consfătuire, sfat. 2. (bis.) Sinod, adunarea clericilor. În exp. a face sobor = a se întruni (pentru a se sfătui). 3. Judecată: „Cu găleata la izvor / Pân-ei or fa’ sobor; / Cu găleata după apă / Pân-ei or fa’ judecată” (Papahagi, 1925: 80-81). Atestat în Codicele de la Ieud (1630). – Din sl. sŭborŭ „adunare” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

sobór, -oare, s.n. – 1. Adunare, întrunire, consfătuire, sfat. 2. (rel.) Sinod, adunarea clericilor. În exp. a face sobor = a se întruni (pentru a se sfătui). 3. Judecată: „Cu găleata la izvor / Pân-ei or fa’ sobor; / Cu găleata după apă / Pân-ei or fa’ judecată” (Papahagi 1925: 80-81). Atestat în Codicele de la Ieud (1630). – Din sl. sŭborŭ, magh. szobor.