8 definiții pentru soțioară
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui soție. [Pr.: -ți-oa-] – Soție + suf. -ioară.
soțioară sf [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 55v/31 / P: ~ți-oa~ / Pl: ~re / E: soție + -ioară] 1-2 (Pfm; șhp) Soție (14) (tânără) Si: (pop) nevăstuică, nevestuță, (pfm) nevestică, (reg) nevăstucă, soțucă (1-2). 3-4 (Pfm; șhp) Soție (14) (mică) Si: (pop) nevăstuică, nevestuță, (pfm) nevestică, (reg) nevăstucă, soțucă (3-4). 5-6 (Reg; șhp) Soț1 (9) (tânăr). 7-8 (Reg; șhp) Soț1 (9) (mic).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. Diminutiv al lui soție. [Pr.: -ți-oa-] – Soție + suf. -ioară.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
SOȚIOÁRĂ, soțioare, s. f. Diminutiv al lui soție; nevestică. Cînd îl văzură alde gloatele venind teafăr, alături cu o soțioară de-i rîdea și stelele de frumoasă, îl primiră cu mare bucurie. ISPIRESCU, L. 48. Căci deodată ce vedea?... Vedea mîndră soțioară cu jelită fețișoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. Bun sosit, frate cumnate, Ai venit pe neașteptate. Dar unde ți-e soțioara? Ce ne-ai făcut surioara? ALECSANDRI, P. P. 153.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
soțioáră (pop., fam.) (-ți-oa-) s. f., g.-d. art. soțioárei; pl. soțioáre
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
soțioáră s. f. (sil. -ți-oa-), g.-d. art. soțioárei; pl. soțioáre
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SOȚIOÁRĂ s. v. nevestică.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SOȚIOARĂ s. nevestică, (înv. și reg.) muierușcă, (Maram.) soțucă.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
- silabație: so-ți-oa-ră
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
soțioară, soțioaresubstantiv feminin
-
- Cînd îl văzură alde gloatele venind teafăr, alături cu o soțioară de-i rîdea și stelele de frumoasă, îl primiră cu mare bucurie. ISPIRESCU, L. 48. DLRLC
- Căci deodată ce vedea?... Vedea mîndră soțioară cu jelită fețișoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. DLRLC
- Bun sosit, frate cumnate, Ai venit pe neașteptate. Dar unde ți-e soțioara? Ce ne-ai făcut surioara? ALECSANDRI, P. P. 153. DLRLC
-
etimologie:
- Soție + sufix -ioară. DEX '98 DEX '09